Iresponsabilitatea unor români care nu respectă izolarea impusă de autorități, după ce au revenit în țară din zone în care infecția cu noul coronavirus a produs atâta și atâtea tragedii, rămâne un subiect la ordinea zilei.
Cu toate că fiecare dintre cei care au revenit în țară ar trebui să înțeleagă că ar putea fi un pericol uriaș pentru cei din jurul lor, mulți preferă să abordeze cu superficialitate strigătoare la cer izolarea, iar autoritățile care fac verificări la domiciliu sunt, de multe ori, luate prin surprindere, declanșând – ulterior – căutări aproape disperate. Vor fi pregătite măsuri mult mai drastice pentru a-i convinge pe toți cei aflați în izolare să nu mai părăsească domiciliile, însă o astfel de atitudine este pur și simplu de neînțeles, iar în mediul online și nu numai se discută, aprins, despre aceste cazuri revoltătoare.
Unul dintre cei care a luat atitudine în fața acestei situații este Dani Oțil. Vedeta a postat un mesaj pe pagina sa de Instagram, iar ideea este una singură. ”Nu meriți nimic” dacă – nici după ce vezi, spre exemplu, câți oameni au murit ieri în Italia – ”nu stai acasă”.
”475 de decese în Italia doar azi! 4.200 de cazuri noi. Dacă nici asta nu te face să stai acasă, nu meriți nimic în viața asta. Statul acum suntem noi”, a scris Dani Oțil.