Dani Oțil, „enervat” la maxim de iubita sa, Gabriela Prisăcariu: „Mi-e rușine de-mi crapă obrazul, dar asta este”

Publicat: 23/04/2021 | 10:48
Dani Oțil urmează să devină tată ( sursa foto Instagram )

Dani Oțil s-a „supărat” pe iubita lui, Gabriela Prisacariu, după ce modelul a defilat, chiar în emisiunea prezentată de el, într-o rochie albă prin care se vedea aproape tot, inclusiv burtica de gravidă.

Pus pe glume, Dani nu s-a putut abține, atunci când a văzut ținuta Gabrielei și a „certat-o” pe motiv că părinții lui se uită la emisiune iar este prea „indecentă”.

Citește și: Dani Oțil s-a dat de gol, în direct, la Antena 1. Care este sexul bebelușului său

„Gabriela, ține și perna asta și arată-i-o mamei. Arată că se uită mama. Se uită părinții, eu înțeleg că ești manechin, și ce? Mi-e rușine de-mi crapă obrazul, dar asta este.

Mamă dragă, eu ți-am zis s-o iau de la bibliotecă, nu, model, asta este. Să mor eu dacă nu mă îmbrac în tifon din ăsta de storcea bunica brânzetul în el și alerg așa până la Victoriei. Dacă ție nu-ți este rușine, nici mie nu îmi este rușine, o să vedeți.”, a spus Dani Oțil, la Antena 1.

Ținuta Gabrielei ( foto captura Antena 1 )

Gabriela  este nerăbdătoare să fie mămică

“Trăim cele mai frumoase clipe. Anul acesta vom fi patru. Trebuie să punem la numărătoare şi pe Găluşcă, pisicuţa noastră, pe care ne-am făcut oarecum antrenamentul ca părinţi.

Eu şi Dani ne doream foarte mult un copilaş şi iată că gândurile ne-au fost ascultate. Sunt însărcinată în 16 săptămâni, luna a patra, suntem fericiţi şi ne bucurăm de ceea ce ne este dat să trăim.

Nu vă pot da detalii despre cum l-am anunţat pe Dani că vom avea un bebeluş, prefer să păstrăm pentru noi. La fel şi sexul copilului, dacă este fetiţă sau băiat, sau cine ştie, chiar gemeni, o să fie o surpriză. Pot să vă spun că părinţii noştri au fost copleşiţi de vestea că îi vom face bunici. Îşi doreau mult”, a mărturisit viitoarea mămică într-un interviu acordat pentru click.ro.

Vezi și:Iubita lui Dani Oțil, prezentare de modă la Neatza. Cum arată Gabriela Prisacariu însărcinată în al doilea trimestru

La începutul lui 2020, prezentatorul matinalului de la Antena 1 a cerut-o de soție pe Gabriela Prisăcariu în timp ce se aflau într-o vacanță pe meleaguri însorite; inelul de logodnă are diamante. Vedeta este una dintre cele mai admirate și, în același timp, s-a numărat printre cele mai controversate concurente care au participat la “Supermodels by Cătălin Botezatu”.