Dani Oţil a pus internetul pe jar după ce a postat imaginea asta cu fiul său! Ce i-au reproşat oamenii
Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil sunt în culmea fericirii, cei doi devenind părinți în urmă cu câteva zile. În urmă cu puțin timp, prezentatorul de televiziune a postat o fotografie absolut adorabilă pe contul său de Instagram, în care își ține bebelușul în brațe, însă comentariile urmăritorilor săi au început să apară imediat!
”Mărul discordiei” – poziția în care este ținut bebelușul, Dani preferând să îl poarte într-un sistem special adaptat nevoilor nou-născuților, însă, câteva mămici l-au contrazis!
”Aceasta este poziția ergonomica a bebelușului. Cu spatele în litera C. Și piciorușele in M. Restul e cancan. Sanatate multa ?
Vai .nu-i prea micuț să-l ții așa? Micuțul. El are osișoarele fragede . Nu știu cât de bine e să-l ții așa. ❤️❤️❤️
În burtica cum crezi ca a stat atata timp? În picioruse ?
Daca nu știti cat e de bine să il țină asa de ce comentati atunci ?? ???”, au fost dintre comentariile urmăritorilor șui Dani Oțil.
Dani Oțil, mesaj emoționant pentru fiul său
Pe rețelele de socializare, Dani Oțil a postat un mesaj frumos și emoționant, dedicat bebelușului său. Până acum, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu nu au spus ce nume va purta micuțul.
”Dragul meu „Cârcel” sau „Mâini de bătrânel”,
Nu mă apuc acum să îți scriu mult, pentru că am mai scris acum 10 ani o scrisoare și 6 milioane de români au vorbit doar despre asta o vară întreagă…?. Ți-aș compune un cântec, o poezie, cum fac alți tați mai talentați. Ar suna prost amândouă si nu vreau să te fac de râs din prima zi de viață… Avem timp pentru asta. Îți las rândurile astea aici, ca peste 10, 15 ani să dai scroll juma de oră până ajungi la postare și să înțelegi starea noastră, cat de mult te-am dorit, dar și panica ce ne-a cuprins…
Dar, dacă părinții mei, care au muls și vaca, au terminat și facultate s-au descurcat cu mine… Eu zic că reușim ceva. Aș vrea să fiu cu tine măcar la fel de bun cum au fost ei cu mine. Tu ești fragil acum, dar promit să te fac puternic și rezistent… Pentru că în scurt timp eu voi fi cel fragil (vârsta mea nu e de ședințe cu părinții, ci cu bunicii).
Nu voi încerca să te transform în rezultatul sumei frustrărilor mele sportive sau profesionale. Tu NU vei fi un Dani Oțil mai bun. Tu vei fi tu.
Bine… Cu două medalii la Olimpiada din 2040…dar tu ? Am șters următoarele 3 idei, pentru ca orice scriu acum cu un nod in gât și cu o bere în nas… Sună a versuri de manele. Jur.
Hai că închei. Dar dacă fumezi în liceu, vii acasă cu o urâtă belciugată sau nu iei bacul cu medie mare, să știi că deja am poze cu tine dezbrăcat și cu urme de caca ?”, a scris proaspătul tătic.
Sursa foto: Instagram, Arhiva Cancan