Dani Mocanu, manelistul care are aproape două milioane de abonați pe canalul său de Youtube, pare să se bucure de un succes răsunător, în ciuda problemelor cu legea pe care le are.
Piesele lui Dani Mocanu se află pe primele locuri în trending Youtube. Numai în ultimele 30 de zile, numărul urmăritorilor manelistului a crescut cu aproximativ 60.000. Cu toate acestea, problemele nu îl ocolesc, căci Dani Mocanu are probleme cu legea, având două dosare pe rol.
Ce spune articolul din codul penal invocat de procurori: ”Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”
Citește și: CÂȚI BANI A PLĂTIT, DE FAPT, DANI MOCANU PENTRU TRANSPLANTUL DE PĂR DIN TURCIA
Videoclipul respectiv se numeşte „Curwa” şi avea în ianuarie 2020 peste 20 milioane de vizualizări.
”O curwă dacă-ți iei, s-o ții în locul ei / Să n-o lași să gândească, să-i pui stop la idei / Să nu îi dai valoare decât ca la un câine / N-o duce la restaurant, ține-o în casă pe pâine”, este refrenul piesei.
Dosarul a fost trimis la Judecătoria Piteşti. În iulie anul trecdut, Asociația Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen: FILIA a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), reclamând că maneaua „Curwa” reprezintă discriminare pe criteriul sex și instigare la violență.