Dani Mocanu, disperat să-l găsească pe Marius Csampar, cel mai cunoscut criminal din România. “Fraților, ajutați-mă, vă rog. Vreau să-i transmit ceva”
Dani Mocanu a făcut un apel cel puțin ciudat către urmăritorii săi, pe o rețea socială. Mai exact, manelistul i-a rugat pe fani să-l ajute să intre în contact cu Marius Csampar, cel mai cunosut criminal în serie din România, eliberat anul trecut din închisoare.
Dani Mocanu este disperat să ia legătura cu Marius Csampar, căruia susține că trebuie să-i transmită ceva urgent. Artistul mai precizează că paginile de pe Facebook nu-i aparțin criminalului, astfel că le-a cerut fanilor să-l ajute să intre în contact cu ucigașul în serie, eliberat de după gratii în 2020.
“Băi fraților, vă pup pe toți, am și eu o rugăminte la voi. Ajutați-mă și pe mine, vă rog, să dau de omul ăsta, de Marius Csampar. Vreau să vorbesc ceva cu el, să-i transmit ceva de la… cineva… Și nu reușesc, sunt foarte multe Facebook-uri fake cu el și așa mai departe… Nu reușesc să dau de el, ajutați-mă și pe mine, văr rog din suflet”, a spus Dani Mocanu într-o înregistrare video postată pe o rețea socială.
Marius Csampar a stat 22 de ani la închisoare. Dani Mocanu vrea să ia legătura cu el
Marius Csampar a ieșit din închisoare în mai 2020, după ce și-a petrecut 22 de ani în spatele gratiilor. Criminalul în serie a fost condamnat la 99 de ani de pușcărie pentru șase crime. În perioada în care a stat în detenție, el a fost coleg cu bărbați celebri, printre care se numără: Gheorghe Ștefan “Pinalti” și Dan Diaconescu.
Numit “vânătorul de oameni”, Marius Csampar și-a obținut primul loc de muncă după ce a fost eliberat condiționat, la A.D.P. Balotești.