Dani Mocanu dezvăluie suma minimă pentru care e dispus să meargă la evenimente. “Prefer să stau cu familia decât să mă duc să cânt pe …”

Publicat: 06/10/2021 | 14:00

Nu mai acceptă cântări pe bani puțini! Dani Mocanu e mai hotărât ca niciodată să nu mai dea curs ofertelor pentru care primește câteva mii de euro. Manelistul a dezvăluit, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO de ce a luat această decizie, dar și care este suma minimă pentru care e dispus să meargă la evenimente. 

Manelistul a reușit ca, până la 29 de ani, să strângă o avere considerabilă! Pe lângă bolizii de lux, cum ar fi: un Porsche Panamera al cărui preț se situează undeva la 40.000 de euro și un BMW, artistul mai deține și o vilă ieșită din comun, pe care a construit-o într-un sat din Argeș, dar și mai multe apartamente. Poate de aceea, pentru că a ajuns într-un punct în care-și permite tot ce vrea, Dani Mocanu a luat o decizie radicală. Nu mai cântă la evenimente pe bani puțini!

„Nu mi se mai pare OK să merg să cânt pe 3 lei”

În exclusivitate pentru CANCAN.RO, manelistul a dezvăluit pentru ce sume nu mai e dispus să iasă din casă. În plus, artistul a vorbit și despre principalul motiv pentru care a luat această decizie.

„Am mai mult timp pentru copiii mei, pentru că am început să refuz evenimentele. Nu mi se mai pare OK să merg să cânt pe 3 lei, cum acceptă restul artiștilor. Acceptam și eu înainte, când n-aveam ce trebuie și aveam lipsuri, dar acum, după ce am investit atâția bani în mine și mi-am făcut un nume…”, a dezvăluit Dani Mocanu, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.

Dani Mocanu refuză cântările pe bani puțini/ Sursă foto: Instagram.com

(CITEȘTE ȘI: LEUL DIN CLIPUL LUI DANI MOCANU A AJUNS ÎN OLANDA! ANIMALUL A FOST SALVAT DE DOUĂ ONG-URI)

„Pentru 3-4.000 de euro nu merită să mai plec de lângă copiii mei”

Și pentru a ne face o idee exactă legată de sumele pentru care Dani Mocanu refuză să se mai prezinte la evenimente, manelistul ne-a spus, fără reținere, ce înseamnă pentru el „bani puțini”.

„Nu mai merg să cânt pe 3-4.000 de euro pe program, adică aproximativ o oră. 

Nu vreau să vorbesc prostii și nu e o laudă, e o realitate și, până la urmă, am muncit pentru banii ăștia, deci îmi permit să refuz asemenea oferte. Prefer să stau lângă copiii mei decât să merg prin străinătate sau pe la evenimente unde toată lumea este beată sau drogată și eu trebuie să stau să-i suport pe toți. Astfel că prefer să cânt pe bani mai mulți, chiar dacă am evenimente mai puține și să cânt oamenilor care-mi oferă mai mult respect. 

Nu e o decizie pe care am luat-o pentru că aș fi avut vreo problemă cu cineva, e luată stric din punct de vedere financiar, dar și pe baza legăturii dintre mine și familia mea” , ne-a mai spus artistul.

Dani Mocanu: „Fiicele mele nu sunt obișnuite cu bani mulți”

„Simt că am pierdut timp prețios în ceea ce-i privește pe cei mici. Anii trec și nu ne dăm seama când cresc și nu mi se pare OK să plec de acasă zilnic, mai ales acum, când avem tot ce ne trebuie. Nu mai are rost să-mi las copiii acasă, mai ales că au crescut. Prefer să merg cu ele în parc, să ne jucăm, să mergem la o înghețată. Lucruri simple, pe care nu le-am făcut pentru că nu am avut timp. 

Dani Mocanu, alături de fiicele sale/ Sursă foto: Instagram.com

Copiii mei nu sunt obișnuiți cu bani mulți! Sunt obișnuiți să nu le lipsească nimic, dar nu cu bani foarte mulți. Nu au cerut ceva și nu le-am dat, dar nu vorbim de lucruri foarte scumpe. Nu sunt genul de părinte care le îmbracă de la nu știu ce firme și să dau sute de mii de euro pe haine pentru că mi se pare o prostie și le învăț prost și le stric viitorul. 

Vreau să le învăț să fie în primul rând credincioase și să știe valoarea banului” , a mai spus Dani Mocanu.

(VEZI ȘI: DANI MOCANU LE PUNE LA ZID PE DOMNIȘOARELE CARE ÎȘI EDITEAZĂ POZELE. “MI-E FRICĂ SĂ-MI MAI FAC GAGICĂ PE INTERNET”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult