Dani Mocanu (30 de ani) a postat pe rețelele de socializare un anunț total neașteptat. Manelistul vrea să organizeze un concert de proporții, dar este în arest la domiciliu. Ca urmare, a decis să cânte pe terasă și să-și primească fanii în curte!
Zilele acestea, Dani Mocanu a anunțat unul dintre cele mai inedite concerte pe care le-a văzut România. Neștiind cât timp va mai petrece în arestul la domiciliu, manelistul vrea să facă un show de senzație, chiar în curtea sa. Anunțul său i-a lăsat pe mulți fără cuvinte, fanii crezând că este o glumă, însă, manelistul este foarte hotărât. Dacă și-a făcut studio de înregistrare în propria casă, de ce nu ar face și un concert? Nu?
„Nu ştiu cât va mai dura arestul meu la domiciliu, însă am pregătit aşa: în cel mai scurt timp posibil voi organiza un concert la mine în curte, cu porţile deschise, şi voi primi toţi fanii mei, din toate colţurile României, intrare gratis la mine în curte… voi cânta de pe terasă!”, a spus cântărețul.
(CITEȘTE ȘI: Dani Mocanu a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, alături de alte 3 persoane. Ce au transmis procurorii)
Manelistul susține că toți cei care vor vrea să vină la concert, vor avea atât intrare liberă, cât și mâncare și băutură la discreție, pentru întreaga noapte. Dani Mocanu spune că evenimentul din curtea lui, cu două, trei mii de persoane, va fi premieră mondială! Se așteaptă data și ora concertului!
„O să cânt pentru toată lumea gratis, mâncare şi băutură gratis, toată noaptea de la mine, Dani Mocanu, pentru toţi fanii mei! Vă aştept! Cred că-mi intră în curte două mii, trei mii de persoane. O să vă ţin la curent, o să vă anunţ eu data şi ora exactă, şi o să fac ceva în premieră, ce nu s-a întâmplat nici la nivel mondial!”, a anunțat Dani Mocanu, într-un live pe TikTok.