Este oficial! Dani Mocanu este, din nou, liber. Celebrul manelist a stat un an în arest la domiciliu, după ce a fost implicat într-un scandal de zile mari. A fost acuzat de tentativă de omor și tulburarea liniștii publice, iar oamenii legii au decis ca acesta să nu părăsească domiciliul pentru perioada amintită și ca fratele său, Nando, să ajungă după gratii. Sigur că, manelistul trebuie să îndeplinească anumite condiții, pentru a putea scăpa de problemele cu legea.
Magistrații Tribunalului Argeș au înlocuit măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile în cazul lui Dani Mocanu. Astfel, manelistul va putea părăsi locuința, după un an pe care l-a petrecut în arest la domiciliu. Acesta a fost acuzat pentru tentativă de omor și tulburarea liniștii publice, după ce în luna august a anului trecut, el împreună cu alți indivizi, printre care și fratele său, au snopit în bătaie un alt bărbat într-o benzinărie. Nando a fost trimis după gratii.
CITEȘTE ȘI: CÂŢI BANI FACE DANI MOCANU DIN TIK TOK? ROMÂNII MUNCESC O VIAŢĂ PENTRU CÂT A SCOS EL DOAR DIN DONAŢII
Dani Mocanu este în control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile și trebuie să urmeze anumite condiții. Manelistul nu are voie să ia legătura cu persoana vătămată ori cu familia acestuia, nu are voie să depășească limita teritorială a oraşului. De asemenea, cântărețul are interzis să comunice cu inculpații din dosar, direct sau indirect, pe nicio cale.
„Solutia pe scurt: 1. În baza art.242 alin.2 C.pr.pen., combinat cu art.208 C.pr.pen., art.214 C.pr.pen. şi art.215 ind.1 alin.7 C.pr.pen. înlocuieşte măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul MOCANU DANIEL, prin Încheierea nr. ******, pronunţată în dosarul nr. 4112/109/2022, de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeş, rămasă definitivă prin încheiere penală nr. 89/C/CC/DL din data de 01.09.2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, cu măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
În baza art.215 al.1 C.pr.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul judiciar în faţa căruia se află cauza ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
În baza art.215 alin.2 C.pr,pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a oraşului …; b) să nu se apropie de persoanele vătămate ****, **** sau de membrii familiilor acestora, de inculpaţii.”, se arată în decizia instanței de la Tribunalul Argeș.
N-a fost primul scandal în care a fost implicat Dani Mocanu. De-a lungul timpului, manelistul a mai avut probleme serioase cu legea. În anul 2017, acesta a fost băgat după gratii și acuzat că a condus un grup infracțional organizat, specializat în proxenetism, spălare de bani și trafic de persoane.
În 2020, acesta a fost acuzat, după ce a lansat o piesă, de instigare la violența împotriva femeilor. Tot în același an, Dani Mocanu avea probleme cu legea pentru că folosise un leu într-un videoclip, iar autoritățile i-au deschis dosar penal pentru cruzime si rele tratamente aplicate animalelor, pentru că animalul sălbatic părea rănit și subnutrit.