Danemarca și Franța pot obține astăzi biletele pentru optimi în Grupa C a Mondialului din Rusia!

Publicat: 21/06/2018 | 10:08
Danemarca și Franța își pot asigura astăzi calificarea în optimile de finală ale turenului final al Campionatului Mondial de fotbal din Rusia.

De la ora 15:00, Danemarca va întîlni Australlia în timp ce de la ora 18:00 Franța va lupta pentru cele trei puncte puse în joc cu Peru, ambele confurntări, ca de altfel toate jocurile de la acest turneu final al Campionatului Mondial fiind transmise în direct de TVR1 și TVR HD.

Cele două dueluri de astăzi din grupa C, pot lămuri în mare măsură numele echipelor care vor accede în optimile Mondialului, acolo unde după primele două etape din faza grupelor s-au calificat Rusia și Uruguay în Grupa A.

Atât Franța cât și Danemarca, cele două reprezentative europene câștigând meciurile primei etape cu Australia,s cor 2-1, respective Peru, 1-0, pot astăzi să-și asigure calificarea în optima în cazul în care  se vor impune în jocurile pe care le vor susține.

Tot astăzi, la Mondial va avea loc și partida din grupa D dintre Argentina și croația, meciul fijnd programat de la ora 21:00 în direct la TVR 1 și TVR HD.

 

Echipele probabile Danemarca-Australia, ora 15:00:

Danemarca: K. Schmeichel – Dalsgaard, A. Christensen, Kjaer, Jens Stryger Larsen – Schone, Delaney, Eriksen – Yussuf Yurary Poulsen, N. Jorgensen, Sisto.

Selecţioner: Aage Hareide.

 

Australia: Ryan – Risdon, Milligan, Sainsbury, Behich – Kruse, Rogic, Jedinak, Mooy – Juric, Leckie.

Selecţioner: Bert van Marwijk.

 

Echipele probabile Franța- Peru, ora 18:00:

Franţa: Lloris – Pavard, Varane, Umtiti, Lucas Hernandez – Matuidi, Kante, Pogba – Mbappe, Giroud, Griezmann.

Selecţioner: Didier Deschamps.

Peru: Gallese – Advincula, Ch. Ramos, A. Rodriguez, Trauco – E. Flores, Yotun – Carrillo, Cueva, Farfan – P. Guerrero.

Selecţioner: Ricardo Gareca.