Dana Rogoz recunoaște că a fost abuzată în perioada Abracadabra: „Mi-a ridicat fusta și mi-a pus mâna pe..”
Dezvăluiri uluitoare făcute de Dana Rogoz, iar subiectul este unul dureros și de actualitate, abuzul sexual. Rememorând perioada adolescenței, Dana Rogoz mărturisește care au fost momentele în care s-a simțit agresată și își aduce aminte de gesturi masculine care o determinau să îi fie rușine.
O călătorie cu autobuzul, își aduce aminte Dana Rogoz, se putea transforma într-o adevărată aventură, în sensul cel mai rău al cuvântului, existând mulți bărbați care – sub pretextul că mașina era aglomerată – își lipeau corpul de al ei, iar senzația era una foarte neplăcută. Suplimentar, existau tot felul de ”metode” prin care adolescentele erau atinse ”ca din întâmplare”, numai că, spune vedeta, nu exista ”suficient” curaj pentru a fixa limitele normale. Bineînțeles, și Dana a trecut prin astfel de ”experiențe” neplăcute.
”Eu nu o să uit senzația pe care o aveam când un bărbat se lipea cu corpul lui de spatele meu, sub pretextul că e foarte aglomerat, iar eu nu știam cum să mă retrag, cum să îmi schimb poziția, ca nu cumva să îl fac tot pe el să se simtă prost. Tot mie îmi era rușine de gândurile și temerile pe care le aveam, căci nu fusesem învățată că am dreptul să mă întorc și să îi spun pe un ton calm: „Stop! Vă rog frumos să vă retrageți doi pași! Și ar mai fi claxoanele, ridicatul fustei, pus mâna în fugă pe sâni sau fund… care în perioada adolescenței erau cumva atât de uzuale, încât nici nu puteai să te plângi de ele. Și nu, nu ne plăceau, așa cum cred unii. Dar nu aveam poate suficient curaj pe atunci să punem limite, pentru că societatea nu ne învățase asta și nici nu ne oferise un context prielnic”, a declarat Dana Rogoz pentru viva.ro.
Cum a fost cerută în căsătorie
Dana Rogoz a povestit cum a fost cerută în căsătorie în anul 2012, după o relație de 8 ani cu Radu Dragomir. Actrița a mărturisit că și acum este emoționată când își amintește. Alesul inimii ei i-a dăruit un inel în valoare de 3.100 de lei. Actrița a fost recent martora unei cereri în căsătorie, lucru care i-a amintit de acel moment. Dana Rogoz a dezvăluit că Radu Dragomir „nu avea dubii în privința răspunsului” ei și că a mers la sigur.
(CITEȘTE ȘI: DANA ROGOZ, DEZVĂLUIRI DIN VIAȚA INTIMĂ! CEL MAI CIUDAT LOC UNDE A FĂCUT SEX: “AM CREZUT CĂ AM FOST FILMATĂ“)
„Acum câteva zile, am fost martora unei cereri în căsătorie inedite, prin telefon.. Şi uite aşa mi-am adus aminte în detaliu momentul în care Radu a pus celebra întrebare: „Vrei să fii soţia mea?”. Radu nu avea dubii în privinţa răspunsului. Ştia că merge la sigur. Dar voia totuşi să fie pusă întrebarea, fix ca la carte şi să existe răspunsul, în mod oficial. După care să îmi pună inelul.
Parcase rulota în cel mai bun loc din Praga, cu cea mai frumoasă privelişte. A scos inelul, a rostit întrebarea, am răspuns Da, ne-am îmbrăţişat. Şi am început să plângem, stând aşa îmbrăţişaţi, minute bune. A fost extrem de emoţionant pentru amândoi, deşi hotărârea o luasem fiecare cu mult timp înainte”, dezvăluia Dana Rogoz pe blogul ei personal.