Dana Rogoz a plecat în vacanță, în Sri Lanka, cu soțul și copilul. În exoticul loc, vedeta și bărbatul ei au avut parte de un moment mai puțin plăcut. Mașina pe care au închiriat-o s-a stricat, dar, în cele din urmă, grație sprijinului oferit de localnici, lucrurile au revenit la normal.
„Azi, pe mijlocul unui drum național, s-a rupt cablul de la ambreiajul tuktuk-ului nostru. Am tras pe stânga și am oprit primul tuktuk care trecea pe lângă noi. Șoferul a înțeles imediat care e problema și l-a luat pe Radu cu el să meargă până în cel mai apropiat oraș să cumpere un cablu nou, timp în care Vlad și cu mine am așteptat cuminți în tuktuk-ul nostru. La întoarcere, șoferul s-a oferit să schimbe el cablul, că să nu mai fim nevoiți să apelăm la un service (mai ales că e duminică). A fost cât se poate de drăguț, iar la final nu voia să ne ia bani decât pe drumul lui dus-întors până în oraș. De altfel, toți oamenii cu care am intrat aici în dialog mi s-au părut săritori, prietenoși și foarte atenți cu copiii„, a povestit Dana Rogoz pe contul personal de socializare.
Dana Rogoz este actriță de film și televiziune, designer, model și prezentatoare de televiziune din România. Este căsătorită din anul 2012 cu Radu Dragomir și au împreună un băiețel, Vlad Luca Dragomir.