Dana Rogoz, emoţionată până la lacrimi! Ce i-a transmis fiul într-o dimineaţă. “Doamne, Vlad…”

De: Cancan
Publicat: 29/11/2017 | 09:57

Recent, Dana Rogoz emoţionată până la lacrimi de un gest pe care l-a făcut fiul ei. Pe blogul personal, vedeta a povestit, cu lux de amănunte, un episod care a impresionat-o teribil.

”Eu îi spun zilnic lui Vlad că îl iubesc. Nu cred că asta ar avea cum să aducă ceva rău în educaţia şi în dezvoltarea lui. Ba dimpotrivă. Ştiu că pe vremea când noi eram copii alta era percepţia, dar eu am ajuns să cred că spunându-i de câte ori ai ocazia copilului cât de mult îl iubeşti nici nu îl alinţi, nici nu cred că îi scazi din însemnătate acestei declaraţii. Poţi să speri că el se va simţi mereu iubit, în siguranţă, va avea mai mare încredere în el şi nu îi va fi teamă să împărtăşească aceeaşi iubire în viaţa altora.

Aceasta fiind introducerea, acesta fiind contextul, am să vă povestesc o întâmplare recentă din familia noastră. Imediat după ce s-a trezit din somn, a venit la noi în pat să ne spună ‘Bună dimineaţă, mama. Bună dimineaţă, tata.’ După acest moment drăgălaş, urmează invariabil, în fiecare dimineaţă, Marea Pupăceală. Ne pupăm unii pe alţii până ne albim. Într-un astfel de schimb de pupicuri, Vlad îmi spune: ‘Te iubesc enorm, mama.’

Îmi mai spusese câte un ‘şi eu’ sau câte un ‘te iubesc’ ca răspuns la ‘te iubesc’-ul meu, dar până atunci nu avusese niciodată iniţiativa şi, în orice caz, aşa un avant în declaratii de iubire. Părea o replică scoasă din adâncul inimioarei lui. Aşa că îi raspund: ‘Doamne, Vlad, când îmi spui asta simt aşa… o bucurie în tot corpul!’ şi apoi răspunsul lui: ‘Eu nu simt nimic!’ Vă daţi seama că ne-a bufnit râsul şi pe mine şi pe Radu. ‘Tata, tu simţi ceva în corp?’

‘Da, Vlad, şi eu simt.’ Şi apoi continuă el zâmbind şi uşor mirat de aşa o descoperire haioasă: ‘Eu nu simt NIMIC! Eu zic aşa că aşa ziceţi şi voi!’. Mi s-a părut genială declaraţia. Atât de sinceră şi atât de amuzantă. Totul e în mintea noastră de părinţi nebuni de atâta iubire…”, a scris Dana Rogoz pe blogul personal.