Dana Roba și-a adus foștii socri în casă. Cum a decurs întâlnirea, de fapt: ”Eu nu sunt o femeie rea!”
Dana Roba a luat o decizie neașteptată! Vedeta a fost de acord să îi primească pe foștii ei socri în casă, după hotărârea luată de instanță! Cu toate acestea, vedeta are o mare rugăminte la părinții celui ce a lovit-o cu bestialitate! Cum a decurs întâlnirea dintre fetițe și bunicii lor? Cele mai noi detalii!
Chiar dacă a fost dată în judecată de foștii ei socri, Dana Roba a îngropat securea războiului cu ei și a fost de acord să îi lase să petreacă timp cu fetițele. Vă reamintim că vedeta a fost la un pas de moarte, după ce a fost lovită fără milă cu un ciocan în cap de fostul ei soț, Daniel Balaciu, în anul 2023.
Părinții fostului ei soț au dreptul să stea în preajma fetițelor doar la domiciliul minorelor și numai când este prezentă Dana Roba. În ciuda faptului că a trecut prin momente de coșmar, vedeta spune că ea nu poate să țină ură, motiv pentru care i-a primit pe foștii ei socri acasă. Fetițele ei s-au întâlnit cu buncii lor duminica trecută. Deși nu voiau să vorbească inițial cu ei, ea le-a explicat situația micuțelor și le-a convins să comunice.
„Socrii mei au venit la noi acasă duminica trecută să vadă fetițele. Fetițele inițial n-au vrut să vorbească cu ei, dar după le-am spus eu fetelor să vorbească cu bunicii. Eu nu sunt o femeie rea și le-am spus să vorbească cu ei. I-am zis fetiței că nu bunica și nici bunicul nu mi-au dat cu ciocanul în cap. Eu nu țin ură, dacă socrii mei au vorbit urât la televizor despre mine, Dumnezeu să-i ierte, eu nu țin ură. Eu dacă vorbesc urât după îmi pare rău și îmi cer iertare dacă am greșit, dar dacă n-am greșit, nu-mi cer iertare”, a spus Dana Roba, potrivit spynews.ro.
Dana Roba, rugăminte pentru socrii ei
Nu putem să nu precizăm faptul că Dana Roba are o rugăminte la foștii ei socri. Vedeta le-a cerut să nu le pună pe fetițe să discute telefonic cu tatăl lor, care se află în aceste momente în arest. Nu este sub nicio formă de acord ca micuțele să ia vreodată legătura cu cel ce a lovit-o cu bestialitate.
„Eu știu că nu bunica l-a pus pe el, e normal însă ca ea să țină cu el. Eu vreau ca socrii, dacă vreodată vor mai sta cu fetițele, să nu le pună niciodată să vorbească cu tatăl lor la telefon. E cea mai mare dorință, să nu le oblige pe fete să vorbească cu tatăl. Oricum una dintre fetițe a zis că nu poate să-i mai zică tată, îi spune Daniel”, a adăugat vedeta.
Vedeta speră ca Daniel Balaciu să nu se atingă vreodată de fetițe, nici atunci când va fi eliberat din închisoare. Dana Roba l-a adus în discuție pe actualul ei partener, Beni, bărbatul în brațele căruia și-a găsit fericirea și liniștea.
„Eu am fost foarte pașnică, nu am amintit despre ce s-a întâmplat, am spus doar că vreau ca fostul meu soț să nu mai pună vreodată mâna pe fete. Nu-mi doresc această treabă, chiar dacă el va ieși de la pușcărie în următorii 4 ani. Oricum sunt sigură că nu va mai avea curajul să-mi dea în cap sau să mă omoare. Acum îl am pe Beni, care mă iubește, e un bărbat responsabil, e un bărbat care îmi iubește copiii, stă cu ei, îmi iubește întreaga familie”, a mai spus Dana Roba.
Citește și: Cât costă un machiaj de sărbători la Dana Roba: „Spun că e prea scump, dar eu le închid telefonul în nas”