După momentele critice prin care a trecut în vara anului trecut, atunci când propriul soț a încercat să o omoare, Dana Roba a reușit să se repună pe picioare și privește acum încrezătoare spre viitor. Make-up artista este cât se poate de fericită în noua sa relație și plănuiește să ducă lucrurile la următorul nivel. Se pare că ea și partenerul său își doresc să fie părinți și chiar au ales deja numele bebelușului.
De ceva timp, Dana Roba a reușit să îl uite pe cel care i-a făcut atât de mult rău, iar acum trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Beniamin. Bărbatul a reușit să îi readucă zâmbetul pe buze și să o facă să iubească din nou. Cei doi sunt cât se poate de fericiți împreună și plănuiesc să devină părinți. Ce nume au ales pentru bebelușul lor?
(CITEȘTE ȘI: DANA ROBA S-A INFECTAT CU NOROVIRUS. MAKE-UP ARTISTA ABIA SE ȚINE PE PICIOARE: ”ÎȚI IA PUTERILE”)
Dana Roba obișnuiește să țină legătura cu fanii săi din mediul online, așa că adesea răspunde curiozităților acestora. Așa a făcut și recent, iar unul dintre urmăritorii săi a ținut să o felicite pentru numele frumoase pe care le-a ales pentru cele două fetițe ale sale, întrebându-o și ce nume de băieți îi plac.
Make-up artista nu a ezita și a venit imediat cu răspunsul. Aceasta a dezvăluit că își dorește să devină mamă pentru a treia oară, așa că s-a gândit ce nume va purta bebelușul său, în cazul în care o să fie băiețel.
„Dacă al treilea copil ar fi băiat, i-aș pune numele Isaia. Dacă ar fi fată, Norin”, a spus Dana Roba.
De asemenea, recent, Dana Roba a mărturisit că își dorește să ducă relația cu Beniamin la următorul nivel, așa că în viitor se anunță o nuntă mare. Pe lângă faptul că aceștia își doresc să se căsătorească se pare că intenționează să devină și părinți, cât mai curând.
„Fetițele îl iubesc foarte mult pe Beni. Îmi doresc, îmi doresc foarte mult, cel puțin un copil cu Beni, cel puțin. Dar după ce ne căsătorim, știi că noi nu avem voie înainte de căsătorie. Îmi doresc să fiu divorțată și să mă văd cu copii”, a mărturisit Dana Roba.
Însă pentru a putea să își întemeieze o familie alături de noul iubit, Dana Roba trebuie mai întâi să divorțeze oficial de Daniel Balaciu. Make-up artista este supărată că în România lucrurile se mișcă greu în acest sens, însă în curând procesul de divorț va începe.
Dana Roba le-a mărturisit fanilor din mediul online că procesul va debuta, în sfârșit, în data de 21 martie, iar make-up artista abia așteaptă ca acest moment să vină.
„Din păcate, în România, lucrurile merg foarte lent. Așa că, din păcate, în data de 21 martie începe procesul de divorț pe care abia îl aștept. Sper din toată inima mea să câștig custodia totală a copiilor mei.
Nu mi se pare normal ca tatăl, care le-a nenorocit mama copiilor cu ciocanul, de față cu ei, să aibă dreptul la custodie. Să nu pot eu să îmi scot copiii din țară, să nu pot să îi duc într-o vacanță, pentru că nu îmi dă el semnătură din pușcărie. Fetele mele nu mai vor să îl vadă. Fetițele mele nu vor să vadă un criminal în fața ochilor”, a spus Dana Roba, în mediul online.