Sotia miliardarului Dinu Patriciu nu renunta la procesul de partaj desi taxa de timbru a fost fixata la 303.600.000 lei. Avocatii Danei Patriciu au cerut reexaminarea cererii de ajutor public judiciar iar procesul se va relua peste o saptamana.
In ciuda faptului ca magistratii Judecatorie Sectorului 1 au respins cererea de ajutor public judiciar ca neintemeiat, prin care Dana Patriciu incerca sa scape de plata taxei de timbru, mai exact 69 de milioane de euro, sotia miliardarului nu renunta la proces dar nici nu vrea sa achite fabuloasa suma stabilita prin lege.
A fost indreptata eroarea materiala
Aparatorii reclamantei au depus la dosar o cerere de reexaminare a ajutorului public judiciar urmand ca, in functie de decizia completului de judecata, Dana Patriciu sa-si stabileasca noua strategie de abordare a procesului prin care cere jumatate din averea sotului care se ridica la 2,3 miliarde euro.
Urmatorul termen a fost fixat pentru data 17 aprilie. Totodata, Judecatoria a indreptat si o mica eroare materiala din dispozitivul incheierii din 20 martie, in sensul ca a stabilit corect taxa de timbru la suma de 303.600.000 lei in loc de 435.600.000 lei.
Claudiu Valimareanu