Dana Marijuana își strigă durerea după moartea iubitului! Ce s-a întâmplat cu partenerul ei: ”Nu mai pot! E prea mult…”

Publicat: 07/03/2022 | 14:00

Clipe grele pentru Dana Marijuana! Iubitul ei, Daniel Burlacu, și-a pierdut viața în urma unui stupid accident petrecut la un cunoscut han din centrul Bucureștiului. Partenerul de viață al artistei care încânta publicul cu melodia ”Cea mai fidelă fată” ar fi căzut pe scări și s-ar fi lovit la cap. CANCAN.RO are primele declarații ale Danei, care se află în stare de șoc!

Danei Coteanu, pe numele din buletin, nu-i vine, încă, să creadă că iubitul ei, Daniel, a trecut în lumea celor drepți, după un stupid accident petrecut la Hanul Artiștilor, propria ei afacere, unde au loc evenimente, concerte și expoziții de pictură. Bărbatul s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe scări, iar lovitura de la cap i-a fost fatală. Martorii aveau să spună că a murit pe loc.

„E prea mult pentru mine”

Cu vocea stinsă de durere, Dana Marijuana abia a putut să spună câteva cuvinte. ”Nu mai pot! Nu mai vreau să ies cu nimic, după ce mi s-a întâmplat cu mama, cu tata, acum s-a întâmplat nenorocirea asta. E prea mult pentru mine. Nu mai vreau. M-am retras din viața publică, atât mai pot să spun”, a declarat artista, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

(CITEȘTE ȘI: CUM ARATĂ ŞI DIN CE FACE BANI ALESIA, FIICA CEA MARE A DANEI MARIJUANA?)

Dana Marijuana trăiește o noua dramă: iubitul ei a murit, după un stupid accident

Dana Marijuana, încă o dramă, după moartea părinților

Daniel Burlacu avea 49 de ani, era tatăl a trei copii și o ajuta chiar și profesional pe Dana, cel puțin cu noul videoclip și piesa care aveau să apară cât de curând. Dana Marijuana își găsise fericirea lângă el, de altfel, avea să și mărturisească faptul că se înțelege foarte bine cu Daniel.

”Iubesc și eu, da. Partenerul meu mă ajută foarte tare. Dar este omul din umbră. Eu mi-am dorit tare să am un partener pe  care să-l cheme ca pe mine, Daniel”, a povestit Dana Marijuana, pentru Click.ro.

(NU RATA: DANA MARIJUANA A REVENIT ÎN INDUSTRIA MUZICALĂ DUPĂ ANI BUNI DE ABSENȚĂ! CUM ARATĂ ARTISTA ACUM)

”Cea mai fidelă fată” nu a avut deloc o viață plină doar de bucurii, ba din contră. A cunoscut faima în anii 1990 şi la începutul anilor 2000. Are două fetiţe, dar pe care le-a crescut singură, după divorțul din 2016, când și-a acuzat soțul că bea prea mult și devine violent.

Părinții i s-au dus în Ceruri, ultimul, tatăl ei, în 2017, dramă pe care a ținut-o ascunsă vreme de aproximativ un an. Acum, Dana a primit o nouă lovitură, moartea iubitului.

”Părinții mei sunt cu mine, pentru că eu cred în reîncarnare. Am avut părinți excepționali. Acum, în viața de zi cu zi, ei sunt alături de mine, așa îi simt. Părinții mei sunt în gândul meu, în tot ceea ce fac eu, ei mă ajută să trec peste toate problemele care apar zi de zi, peste boală, peste depresie. Educația pe care ei mi-au dat-o cât au trăit o port cu mine”, spunea Dana Marijuana.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult