Dan Tudorache: “Complexul Multifuncțional Caraiman este astăzi un veritabil centru de excelență în domeniul asistenței medicale”
Dan Tudorache – primarul Sectorului 1 – a oferit un interviu care a avut ca subiect ”Complexul Multifuncțional Caraiman”, primul centru medical deschis în România de o autoritate locală. Beneficiind de aparatură de ultimă generație, ”Complexul Multifuncțional Caraiman” vine în sprijinul persoanelor cu venituri reduse, acestea putând avea, astfel, aceces la servicii medicale performante.
– Domnule Primar, ce reprezintă Complexul Multifuncțional Caraiman și ce-l deosebește pe acesta de alte centre medicale?
Trebuie să menționez încă de la început că Sectorul 1 este o zonă administrativă a premierelor. Așa cum am fost primii care am preluat cheltuielile ce reveneau asociațiilor de proprietari pentru reabilitarea termică a blocurilor, primii care am început modernizarea lifturilor din blocurile izolate termic exclusiv din bani publici așa s-a întâmplat și în cazul Complexul Multifuncțional Caraiman. Situat pe strada Caraiman nr.33 A, acesta este primul centru medical deschis în România de o autoritate locală, pentru a veni în sprijinul persoanelor cu venituri reduse. Centrul beneficiază de aparatură de ultimă generație, personal dedicat și de înaltă calificare care asigură servicii medicale, cu precădere, unei categorii de persoane care altfel cu greu ar avea acces la astfel se servicii medicale.
Servicii de fizioterapie, kinetoterapie și reabilitare funcțională, precum și un Centru de zi Alzheimer
– Vă rog să detaliați mai în concret serviciile pe care le oferă Complexul Multifuncțional Caraiman
Primăria Sectorului 1 nu numai că a fost prima administrație locală care a deschis un astfel de centru dar, în ultimii ani, ne-am îngrijit ca acesta să-și îmbunătățească și să-și diversifice în mod constant serviciile oferite pacienților din Sectorul 1. În prezent, Complexul dispune de 17 cabinete medicale, printre care se numără: ginecologie, oftalmologie, urologie, oncologie, stomatologie, dermatologie, radiologie, cardiologie, imagistică medicală etc. În afară de stomatologie (unde există un cuantum minim de venit/cap de locuitor), toate celelalte specialități sunt gratuite pentru locuitorii Sectorului 1. Tot aici au fost deschise un Centru de Recuperare Medicală, care oferă servicii de fizioterapie, kinetoterapie și reabilitare funcțională, precum și un Centru de zi Alzheimer, în care pacienții cu demență sau cu alte tulburări neurodegenerative sunt luați de acasă de către un echipaj medical, aduși la centru, îngrijiți până la ora 18.00 și transportați înapoi la domiciliu.
– Domnule primar, care este investiția de la Complexul Multifuncțional Caraiman cu care vă mândriți cel mai mult?
Investiția de la Complexul Multifuncțional Caraiman cu care ne mândrim cel mai mult este și cea mai recentă investiție majoră pe care am realizat-o aici. Pentru creșterea calității vieții locuitorilor Sectorului 1, am inaugurat de curând, în cadrul Complexului Caraiman, cel mai performant mamograf din țară. Acesta realizează mamografii 2D, 3D cu tomosinteză și cu substanță de contrast. Doamnele care locuiesc în sectorul 1 pot beneficia de aceste servicii în mod gratuit, pe baza actului de identitate și a unei trimiteri de la un medic specialist.
Sunt asigurate servicii la domiciliu
– Acest centru medical asigură și servicii medicale la domiciliu?
Sigura că da. Persoanele vârstnice din Sectorul 1 sunt pe lista noastră de priorități și se pot bucura de îngrijire la domiciliu asigurată de cadrele medicale de la Complexul Medical Caraiman. Tot în cadrul complexului există și ambulanța socială care transportă pacienții care au nevoie de asistență medicală de urgență fie la Complexul Caraiman, fie la altă unitate medicală din Capitală.
– Investițiile la Complexul Multifuncțional Caraiman se opresc aici sau veți continua?
Fără îndoială că vor continua pentru că oricând este loc de mai bine. Avem și resursele financiare și disponibilitatea să investim în continuare în aparatură medicală performantă și în diversificarea și îmbunătățirea serviciilor medicale oferite locuitorilor Sectorului 1. Dar despre acestea voi oferi detalii la momentul potrivit.
Asistență medicală de calitate
– Cum pot beneficia locuitorii Sectorului 1 de serviciile Complexului Multifuncțional Caraiman?
Pentru că există multe persoane care apelează la serviciile acestui centru medical, este nevoie de programare. Acestea se pot face fie direct la sediul Complexului Multifuncțional Caraiman fie sunând la numărul de telefon: 021/224.40.73
– Cum ați caracteriza, în câteva cuvinte, Complexul Multifuncțional Caraiman?
Complexul Multifuncțional Caraiman este astăzi un veritabil centru de excelență în domeniul asistenței medicale destinate persoanelor cu venituri reduse și nu numai. De aceea îi invit pe locuitorii Sectorului 1, care au nevoie de asistență medicală de calitate, să apeleze cu încredere la serviciile sale.