Dan Șucu este unul din cei mai potenți oameni de afaceri din România, însă fondatorul Mobexpert a muncit enorm pentru a ajunge la acest nivel și pentru a-și transforma afacerea într-una extrem de profitabilă.
Dan Șucu face parte din ”leii” investitori de la emisiunea ”Imperiul Leilor”, omul de afaceri povestind cum și-a început afacerea și prin ce a trecut atunci când imperiul Mobexpert era doar un vis la care muncea enorm.
În emisiunea difuzată miercuri seară de PRO TV, Sebastian Petrescu a fost primul afacerist care s-a prezentat în fața ”leilor” cu ecleruri, fapt care l-a făcut pe Dan Șucu să își amintească de cât de mult lucra la începuturile afacerii sale.
”Produsul este excepțional, el nu devinde excepțional așa, din cer, este rezultatul muncii unor persoane, a obsesiei de a face lucrurile bine. Îmi aduc aminte că atunci când mi-am început afacerea, când mă sculam dimineața, după 12-14 ore de lucru în ziua anterioară, primul lucru pe care îl făceam, vomam nervii pe care îi strânsesem cu o zi înainte. Zi de zi, în fiecare dimineață. Mie barba începuse să îmi dispară de pe față, așa, niște pete, în stânga, în dreapta. Toate din cauza nervilor, și stresului, și dorinței de a face lucrurile bine. Știu prin ce treci”, a spus Dan Șucu, care a fost cucerit de gustul fabulos al prăjiturilor, dar și de profitabilitatea afacerii.
”Daca cineva mi-ar fi spus că voi investi bani în eclere, i-aș fi spus că e imposibil. Însă, nu am investit în eclere, am investit într-o persoană”, a mai spus fondatorul Mobexpert.
Pentru a reuși să își deschidă o afacere, Dan Șucu a vândut o casă moștenire dintr-o afacere anterioară, iar cu banii obținuți a cumpărat un camion de mobilă din Franța.
”Am reușit ca în prima lună să vând jumătate de camion, așa cum îmi propusesem. Era în iunie. La 1 iulie 1993 a fost introdus TVA-ul. În decembrie al acelui an vindeam deja 4 camioane. Anul următor îmi aduc aminte că am făcut profit de 1 milion de mărci. Era ceva extraordinar, nu-mi venea să cred. La 4 ani de zile după ce am început societatea, devenise cel mai mare producător, cel mai mare exportator, importator și comerciant de mobilă al României. Cu 4.000 de angajați în 4 ani de zile.
Eu nu am avut nicio îndoială că voi face ceva care credeam că va fi deosebit. Nu am avut nicio îndoială, doar nu știam când. Dar de realizat, eram convins că voi realiza ceva. Și asta a venit de atunci, din faptul că atâția oameni îți spun că se poate. Și asta ar trebui să înțeleagă oricine este în sala asta, că orice se poate, dacă ești suficient de încrezător”, a declarat Dan Șucu în cadrul unui intreviu pentru andreearosca.ro
Sursa foto: Facebook