Dan Petrescu, antrenorul principal al CFR Cluj a declarat că nu se aştepta ca elevii săi să câştige cu 3-0 meciul din cadrul etapei a XX-a a Ligii I cu FC Voluntari, o formaţia care se mobilizează foarte bine cu adversarii tari. „Bursucul” a spus că s-a temut foare mult de acest meci şi s-a declarat fericit că elevii săi au reuşit să plece cu toate cele trei puncte din această deplasare.
„Ne era teamă de acest meci, pentru că ştiam că vor primi gol greu. Nu mă aşteptam la acest rezultat şi nu cred că reflectă realitatea din teren. Per total, cred că merităm victoria. Voluntari a jucat de două cu Steaua, a făcut 0-0 şi 1-1. Pe Astra i-a învins… Cu echipele mici se încurcă ei. La faze fixe sunt foarte buni. Au jucat şi cu 3 fundaşi astăzi, pentru a marca la faze fixe”, a declarat Dan Petrescu.
„Bursucul” susţine că avansul de opt puncte pe care CFR Cluj îl are în acest moment faţă de FCSB nu este liniştitor.
„Nu spune nimic diferenţa aceasta de puncte. Steaua are un meci în minus şi e posibil să câştige. La două egaluri şi un eşec se duce această diferenţă de puncte. Important este să nu mai intrăm noi într-o criză de rezultate”, a adăugat Petrescu.
În urma victoriei cu 3-0 obţinută în runda a XX-a din Liga I, CFR Cluj a acumulat 43 de puncte şi s-a distanţat la opt puncte faţă de FCSB. Etapa viitoare ardelenii vor juca pe teren propriu cu ACS Poli Timişoara.
Cristi P.