Dan Petrescu: „Cine va greşi, va ieşi din competiţie!”
CFR Cluj – NK Maribor, va avea loc joi, de la ora 20:00, în „Gruia”, duelul contând pentru manșa secundă a play-off-ului Conference League. În tur, cele două au terminat nedecis, 0-0.
Campioana României este favorită la calificarea în grupele Conference League. O victorie în „Gruia”, indiferent de scor, le-ar asigura ardelenilor, pentru a patra oară la rând, prezența în faza grupelor unei competiții organizată de UEFA.
Pentru a-și spori șansele la victorie și a-i avea pe jucători la potențial maxim din punct de vedere fizic, CFR Cluj și-a amânat meciul de la sfârșitul săptămânii trecute din SuperLigă cu FC Hermannstadt, la fel procedând și celelalte două reprezentante ale țării noastre în Conference League, FCSB și Universitatea Craiova, partidele din runda a VI-a din SuperLigă (FC Botoșani – FCSB, FC Hermnannstadt – CFR Cluj și Chindia Târgoviște – Universitata Craiova) fiind reprogramate pentru 24-25 septembrie. Cu 9 puncte acumulate, dar cu un meci mai puțin disputat, CFR Cluj se află pe locul 7 în SuperLigă, la doar trei puncte de liderul Farul Constanța.
„Cum s-a văzut şi în Champions League, şi cu Steaua Roşie, şi cu Qarabag, două greşeli mari au făcut să fie eliminate. Cred că jocul va aştepta greşeala, cine va greşi va ieşi din competiţie. Au un ‘unsprezece’ de bază foarte bun şi mâine va fi un meci foarte echilibrat şi cred că se va decide cu o execuţie. Pentru mine cel mai important meci este următorul. Este un meci din play-off, ambele echipe vor să ajungă în grupe şi cred că presiunea e mare pe ambele echipe. Maribor e campioana Sloveniei, orice echipă campioană are mentalitate de învingătoare. Ei trec printr-o perioadă mai slabă, dar de când a venit noul antrenor nu au pierdut, au făcut două egaluri, după două meciuri bune şi e clar că noul antrenor a adus o organizare mai bună, un joc mai bun pe apărare şi pe faze fixe. Din ce am văzut eu la ultimul joc par mult mai pragmatici, mai bine organizaţi şi e clar că şi pentru ei e foarte important acest meci. Au 15 jucători care au jucat sau joacă pe la echipe naţionale, de juniori, tineret sau seniori, ale Sloveniei sau Croaţiei. Fotbalul din Slovenia este foarte avansat, ştim şi noi ce jucători sunt în Europa din Slovenia, va fi un meci de care pe care”, a subliniat tehnicianul.
Este greu de crezut că CFR-ul va rata șansa de a se califica în grupe. Experința competițională la nivel european și valoarea lotului, sunt atuurile echipei lui Dan Petrescu în această luptă cu NK Maribor.