Dan Nistor, decisiv pentru Dinamo cu Chiajna!

Publicat: 08/04/2018 | 07:47

Mijlocașul Dan Nistor a avut o evoluție senzațională în partida pe care echipa sa, Dinamo, a câștigat-o pe teren propriu cu Chiajna, scor 3-1.

Nistor a dat toate cele trei pase de gol iar la finalul partidei a explicat secretul evoluției de excepție pe care a avut-o.

„Sunt bucuros că am putut să-mi ajut echipa şi asta e cel mai important pentru mine. Îmi doresc să cresc de la meci la meci. Cum a spus şi Mister, era bine să înscriu, dar mai bine e ca echipa să câştige şi să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat în acest an, să jucăm în play-out. E trist că stadionul a fost gol, însă suporterii sunt supăraţi pe noi pentru că nu am avut rezultate şi cred că au dreptate. Cea mai frumoasă pasă de la goluri a fost cea cu exteriorul, de la ultimul gol, cel reușit de May”, a declarat Dan Nistor.

Dinamo București a câștigat cu 3-1 meciul din „Groapă” cu Chiajna și și-a consolidat primul loc în play-out.

Golurile partidei au fost marcate de Sergiu Hanca (min.8), Adam Nemec (min. 31) și May Mahlangu (min.48) respectiv Claudiu Bumba (min. 90+3).

În urma acestui succes, Dinamo și-a consolidat locul 1 în play-out cu 29 de puncte, „alb-roșii” fiind la patru puncte de următoarea clasată, FC Botoșani.

 

Programul etapei a IV-a a play-out-ului:

FC Botoşani – FC Voluntari 1-0

Dinamo – Concordia Chiajna 3-1

luni, 9 aprilie                                                  

ora 15:30 Gaz Metan Mediaş – ACS Poli Timişoara

ora 18:00 Juventus Bucureşti – Sepsi Sf. Gheorghe

 

Clasamentul play-out-ului:

1 Dinamo 29 pct.*

2 FC Botoșani 25*

3 FC Voluntari 18

4 Concordia Chiajna 16

5 ACS Poli Timșoara 15 *

6 Gaz Metan Mediaș 14*

7 Juventus 13*

8 Sepsi OSK Sf. Gheorghe 13 *

*)echipe care au beneficiat de rotunjirea de 0,5 puncte