Dan Negru, revoltat după ce a vrut să viziteze Castelul Peleş din Sinaia: „E mai ieftin să vezi Versailles”

Publicat: 29/03/2024 | 11:42
Dan Negru/ sursă foto: captură video

Recent, Dan Negru și-a exprimat nemulțumirea despre prețul foarte mare pe care un turist trebuie să-l plătească dacă vrea să viziteze Castelul Peleș. Pe o rețea de socializare, prezentatorul TV se arată revoltat de faptul că o vizită la castelul din Sinaia costă mai scump decât la Palatul Versailles din Franța. 

Fiind în plimbare prin Sinaia, Dan Negru a mers să viziteze palatul Peleș, însă a avut surprinderea de a constata că prețul unui bilet este mai mare decât cel al obiectivelor turistice din Franța sau Italia.

Citește și: 5 MIL. € PENTRU DAN NEGRU, BENDEAC ȘI CELEBRII BUCĂTARI! ȘEDINȚĂ FULGER, ANTENA 1 ÎȘI VREA VEDETELE ÎNAPOI

Dan Negru: ”Regalitatea a dat-o în bară”

Astfel, turiștii care vor  să vizitezi Castelul Peleș din Sinaia trebuie să plătești 150 de lei (pentru adulți) și 37 de lei (pentru copii). Prezentatorul TV a comparat prețurile cu cele de la Palatul Versailles din Franța, unde biletul de intrare costă 21 de euro – aproximativ 104 lei.

”Ăsta e Castelul Peleș din Sinaia și dacă vrei să-l vizitezi trebuie să plătești 150 de lei, dacă ești adult, și 37 de lei, dacă ești copil. Dacă vrei să intri la Versailles, palatul regilor Franței, de lângă Paris, trebuie să plătești mai puțin: 21 de euro, adică vreo 104 lei. E mai ieftin să vezi Versailles decât Peleș, deși despre regii Franței, despre istoria Franței învață toți copiii de pe planeta asta. Despre istoria regilor României învățăm doar noi. Și dacă tot încasezi mai mult decât la Versailles, păi măcar gardul repară-l. Uite, ăsta e gardul de pe drumul principal care duce spre Peleș”, a spus Dan Negru.

sursă foto: Facebook

Comparativ și cu alte obiective turistice din Europa, Dan Negru a continuat seria exemplelor și a vorbit despre castelul Sans Angelo din Roma, unde prețul unui bilet este de 17 euro – aproximativ 85 de lei.

„Vă mai dau un preț. Dacă vrei să vezi castelul Sant Angelo din Roma, plătești 17 euro! Aici, la Peleș, prețul e dublu! Despre istoria Imperiului Roman și despre împărații Imperiului Roman învață toți copiii planetei la școală, despre regii României, doar ai noștri. O spun cu amărăciune, l-am cunoscut pe Majestatea Sa, regele Mihai, am cunoscut-o și pe regina Ana, dar după ei, regalitatea a dat-o în gard”, a concluzionat prezentatorul TV