Dan Negru este revoltat din cauza deciziei Suediei de a nu impune măsuri împotriva COVID-19. Prezentatorul TV a transmis un mesaj dur pe contul său de Facebook.
Dan Negru a făcut referire la niște statistici comunicate de CNN, confirmate și de datele furnizate de worldometers.ro, care arată o creștere rapidă a numărului de morți din cauza coronavirusului, în Suedia. Doar ieri au fost înregistrate 100 de decese într-o singură zi.
”Recunosc, săptămâna trecută mă uitam admirativ la suedezi.
N-au închis nimic.
Dar dacă e adevărat breaking-news-ul de la CNN care spune ca Suedia a ajuns la peste 100 de morti pe zi intr-o țară cu doar 9 milioane de oameni, suedezii pot să-și bage in c#$ Volvo-ul și oțelul.
Va fi prima țara care va intra intr-o uriașă criza morală și mulți din cei care au decis să sacrifice omu’ in favoarea fierului vor intra la pârnaie !
Acuzațiile de crimă împotriva umanității vor apărea prin tribunalele lumii și preventiv de asta si se va întârzia mult ieșirea pe străzi.
Pentru că ăia care vor decide „ieșirea” și o vor greși cu o saptamană sau două vor fi acuzati de ceilalți ca au gresit si s-au grabit. Sau , invers, că au distrus economia intârziind.
Timpul va decide care model a fost mai bun…
Al nostru,ăla suedez, al englezilor?
Dar frica de catușe e in oricare politician al lumii care ia decizii in lunile astea!
Pentru ca după războaie apar tribunalele, eroii si vinovatii…”, a scris Dan Negru pe Facebook.
În prezent, în Suedia au fost confirmate 7.693 de cazuri de persoane contaminate cu virusul COVID-19, dintre care s-a înregistrat un număr total de 591 decese. Rata mortalității este mult mai crescută decât în ţările nordice cu care se învecinează.
Guvernul suedez a fost criticat pentru modul în care a gestionat până acum criza cauzată de noul coronavirus, iar luni a prezentat un proiect de lege vizând consolidarea temporară a puterilor sale pentru a lupta împotriva pandemiei.