Dan Negru pierde bani din cauza războiului. ”Mă afectează direct! Am ajuns șofer de cursă lungă!” Decizia luată

Publicat: 25/02/2022 | 14:00

Dan Negru este afectat și el de izbucnirea războiului în Ucraina, după ce, la ordinul lui Putin, rușii au invadat țara considerată cândva grânarul URSS. Astfel, ”Regele audiențelor”, care este angajat și al unei televiziuni din Republica Moldova, de 15 ani, s-a trezit cu zborurile spre Chișinău blocate, iar el are de făcut emisiuni pentru 1 și 8 Martie. Cum se va descurca prezentatorul? CANCAN.RO are detaliile și vi le prezintă, în exclusivitate.

Dan Negru a aflat că zborurile București-Chișinău au fost anulate, odată cu invazia rușilor în Ucraina, iar asta îl cam încurcă. Are de filmat weekend-ul acesta la Prime TV, televiziunea unde colaborează de mulți ani, și își pregătise din timp plecarea pe calea aerului. Acum, va trebui să o facă pe șoferul de cursă lungă, pentru că, altfel, pierde bani.

”Am vorbit cu echipa mea de producție din Chișinău. Firește că erau îngrijorați. Noi pregătim filmările speciale de 1 și 8 Martie și închiderea spațiului aerian mă afectează direct. Pot spune că pierd și bani. În ultimii ani, din cauza virușilor mergeam cu mașina, pentru că avioanele nu zburau.

Acum voi merge din noi cu mașina, din cauza rușilor. Rușii și virusurile m-au făcut șofer de cursă lungă, pe ruta București-Chișinău”, avea să dezvăluie Dan Negru, pentru CANCAN.RO.

(CITEȘTE ȘI: SURPRIZA DE PROPORȚII PE CARE I-A FĂCUT-O ANTENA, DEȘI A SEMNAT CU KANAL D! DAN NEGRU, ÎN LACRIMI DE ZIUA LUI: ”A MURIT DUPĂ 18 ANI…”)

Dan Negru: „Rușii și virusurile m-au făcut șofer de cursă lungă”

Dan Negru: ”Nu poți, mă, Ceaușescu trăiește!”

Altfel, Dan Negru este dezgustat de cei care se dau specialiști în toate domeniile. Exemplul pandemiei, iar acum al războiului declanșat de ruși în Ucraina l-au făcut pe prezentator să răbufnească.

”Sunt foarte dezgustat de toți care-și dau cu părerea fără să se priceapă. Nu-mi vine să cred că oameni care săptămâna trecută erau experți în viruși, și știau tot despre coronavirus, acum știu tot despre armata rusă și aia ucraineană. Așa se decredibilizează media din România. Cu atât de mulți specialiști.

Asta-i părerea mea, că avem mulți specialiști și-n viruși, și-n război, și-n gestația caprelor sălbatice… Aceiași, mă! Deci, când Simona Halep pierde, sunt deștepți care știu de ce a pierdut! Pe mine asta mă dezgustă total. Atunci prefer să nu-mi mai dau cu părerea, că aș intra în oala ălora. Ia uite, bă, se pricepe și Negru la tot!

(NU RATA: DAN NEGRU, BLOCAT DE ANTENĂ PÂNĂ LA VARĂ! ”PRESTEAZĂ CÂTE 12 ORE PE WEEKEND!” LOVITURĂ DE PROPORȚII PENTRU KANAL D, DUPĂ CE ”REGELE AUDIENȚELOR” A SEMNAT CONTRACTUL)

Să știi că toate marile televiziuni din lume au specialiști pentru fiecare domeniu, dar treaba asta costă. Ca să ai specialiști, trebuie să-i plătești. Dar e mai ușor să ai unul singur, un canapelist pe care să-l aduci și care săptămâna asta știe tot despre virus, săptămâna viitoare știe tot despre Putin, săptămâna cealaltă, tot despre Hagi… Nu poți, mă! Ceaușescu trăiește! Știi că el făcea omul multilateral dezvoltat, ăla care se pricepe la toate…

Bă, dacă dai drumul la televizor, televiziunile sunt pline de Ceaușescu!”, a spus Dan Negru.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult