Dan Negru, mesaj emoționant după moartea lui Leo Iorga: ”Mi-ai spus că nu te lași până nu…”
Leo Iorga a murit, astăzi, după o lungă suferință. În urma sa, artistul a lăsat o familie îndurerată și apropiați care au sperat până în ultima clipă într-o minune. Printre aceștia se numără și Dan Negru, care a publicat un mesaj emoționant pe contul său de Facebook.
Solistul trupei Compact a ajuns în urmă cu câteva zile la spital, după ce o pneumonie mai veche a recidivat, iar perioada pe care o traversa era cumplită. Artistul a dus o luptă cu cancerul, încă din 2011, iar pe 12 august – anul acesta – s-a operat la picior într-o clinică din Germania. Din păcate, boala a recidivat, pe parcursul anilor, în zone diferite ale corpului lui Leo Iorga. Tot anul acesta, artistul a mai suportat o intervenție la plămâni, tot în Germania. (CITEȘTE ȘI: COZMIN GUȘĂ SARE ÎN AJUTORUL LUI LEO IORGA: ”EU, PRIETENUL TĂU, O SĂ VIN CU 5000 DE EURO”)
Mai mulți colegi de breaslă, apropiați, dar și persoane necunoscute au strâns fonduri pentr a-l ajuta pe Leo Iorga. Intervențiile făcute de-a lungul timpului au fost extrem de costisitoare. Din păcate, însă, efortulurile au fost în zadar. Leo Iorga s-a stins, azi, pe patul de spital.
Dan Negru a publicat un mesaj emoționant, pe contul său de Facebook, după moartea artistului: ”Băi,Leo! Ești neserios ! Ultima dată pe avionu’ de navetă București-Timisoara mi-ai spus că nu te lași pănă nu prinzi autostrada gata.Ca toți arădenii tăi sau timișorenii mei. Highway to heaven, Leo…[ Autostrada spre cer] ”.