Dan Negru dă de pământ cu toată lumea după eliminarea rușinoasă a României de la Eurovision: „Mi-e rușine! Țopăim spre casă”

Publicat: 12/05/2023 | 09:40
Dan Negru, despre momentul României la Eurovision 2023/ Foto: Facebook

Dan Negru tună și fulgeră! Celebrul prezentator TV și-a spus părerea sinceră despre participarea României la Eurovision 2023. Omul de televiziune nu s-a putut abține și a făcut praf momentul țării noastre. 

Dan Negru cunoaște foarte bine fenomenul Eurovision, după ce în perioada când a lucrat la TVR, moderatorul a prezentat două ediții ale concursului. Prezentatorul de la Kanal D și-a spus părerea sinceră despre participarea țării noastre la Eurovision Song Contest 2023. România nu s-a calificat în marea finală, iar momentul i-a dezamăgit pe mulți dintre fanii concursului. Theodor Andrei, reprezentantul nostru, a stârnit multă vâlvă în mediul online, iar show-ul lui nu s-ar fi ridicat la așteptările celor care l-au susținut încă de la început.

CITEȘTE ȘI: CONCLUZIA BRITANICILOR DUPĂ CE AU ASCULTAT PIESA ROMÂNIEI DE LA EUROVISION. ȚARA NOASTRĂ NU A PRINS FINALA

Dan Negru, reacție fără precedent despre momentul României

Nu este pentru prima dată când Dan Negru își dă cu părerea despre momentul României de la Eurovision. Și-n anii trecuți, la fel și acum, omul de televiziune face comparație între participarea Moldovei și a țării noastre. Vedeta TV laudă piesa Republicii Moldova de anul trecut și spune că România a trimis atunci o melodie în limba spaniolă. Tot așa și acum, când Moldova a cântat în limba română, iar țara noastră a trimis la Liverpool o piesă cu titlu englezesc.

CITEȘTE ȘI: THEODOR ANDREI ȘI PIESA CE REPREZINTĂ ROMÂNIA LA EUROVISION, FĂCUȚI K.O. ÎN NORVEGIA NI S-AU ADRESAT CELE MAI DURE CUVINTE

Cât despre ținuta purtată de Theodor Andrei, Dan Negru susține că nu-l deranjează exagerările vestimentare, căci sunt oameni banali care doar așa devin interesanți. Prin exagerări.

Când am lucrat pentru TVR, demult, am prezentat vreo două preselecții Eurovision și asta mă face să mai trag cu ochiul la concurs. (foto e de atunci…) Anul trecut Moldova a dus în prime-time TV europene, la Eurovision, o melodie unionistă „Trenulețul Chișinău-București” cântată în română. Noi am țopăit în limba spaniolă. Anul ăsta, Moldova a cântat tot în limba română. Noi am țopăit cu un titlu englezesc de melodie.

Moldova e în finală! Noi țopăim spre casă. Nu mă deranjează exagerările vestimentare sau de altă natură. Unii oameni banali ca să devină interesanți, exagerează. Dar mi-e rușine că în al doilea an consecutiv refuzăm mâna întinsă a Moldovei. Moldovenii au avut curajul să spună public Europei că București-Chișinău e totuna. Cântecul lor va rămâne un act de curaj al mesajului politic în muzică. Noi le-am răspuns anul ăsta țopăind în engleză și îmbrăcați fistichiu.

Toți știm ca TVR e goarna guvernului, a puterii politice, oricare ar fi ea. Însemnă că mesajul puterii politice românești, dat prin TVR la Eurovision, e să țopăim când Moldova ne întinde mâna peste prăpastie! Nu poți să sari o prăpastie țopăind! Trebuie să ai curajul să faci un pas mare!”, este mesajul transmis de Dan Negru, în mediul online.