Dan Negru a făcut dezvăluirea, în premieră! Legătura dintre celebrul prezentator de la Jocul Cuvintelor și Silviu Prigoană: ”Avea un fix mereu!”

Publicat: 13/11/2024 | 13:58

Dan Negru a fost prezent la cea de-a 23-a gală a premiilor TV Mania, acolo unde a fost premiat pentru una dintre emisiunile pe care le prezintă la Kanal D – The Floor. Celebrul om de televiziune a obținut premiul pentru moderarea celei mai bune emisiuni de tip concurs, prilej cu care a dorit să țină un discurs in memoriam Silviu Prigoană, care decedase cu doar câteva ore înainte de eveniment. 

Silviu Prigoană și-a găsit sfârșitul la vârsta de 60 de ani în urma unui stop cardio-respirator în timp ce se afla într-un restaurant din Bran. În pofida încercărilor celor prezenți de a-i salva viața, ulterior și a eforturilor echipajelor medicale, fostul politician a decedat sub privirile medicilor de pe ambulanță. A lăsat în urmă patru copii și o familie îndurerată. Printre cei care l-au cunoscut se numără și omul de televiziune Dan Negru. Prezentatorul a vorbit pentru CANCAN.RO despre legătura cu omul de afaceri.

Dan Negru, despre Silviu Prigoană: „Îmi închidea de fiecare dată telefonul zicându-mi…”

Dan Negru a ținut un moment de reculegere pentru Silviu Prigoană la gala premiilor TV Mania

(CITEȘTE ȘI: Adriana Bahmuțeanu, premoniție înainte de moartea lui Silviu Prigoană?! Cum l-a visat, după 10 ani: „M-am trezit pe la ora 04.00, am…”)

Dan Negru a ținut un moment de reculegere pe scenă pentru omul de afaceri Silviu Prigoană care și-a găsit brusc sfârșitul în urma unui stop cardio-respirator. Prezentatorul tv și Silviu Prigoană erau prieteni de peste 20 de ani, iar premiul câștigat de omul de televiziune i-a amintit de bunul lui amic care trecuse în neființă cu câteva ore înainte.

„Am făcut multe emisiuni cu el. Premiul acesta mi-a amintit însă de Silviu Prigoană pentru că era un mare pasionat de quizuri. Îi plăceau quizurile, iar eu făcând quizuri, vorbeam cu el despre asta. Avea un fix mereu, închidea de fiecare dată telefonul zicându-mi de Jeopardy. „Da, Jeopardy de ce nu se face la tv?” Asta este un format american de joc, un format clasic din anii 60-70. Era pasionat de lumea asta de quizz-uri pentru care noi am luat un premiu în seara aceasta”, a spus Dan Negru.

Deși are o colecție impresionantă de premii obținute de-a lungul carierei de 30 de ani din televiziune pentru care este recunoscător, celebrul om de televiziune nu pune accent pe premii sau diplome. Alte valori sunt importante pentru el, iar asta le-a transmis mai departe și copiilor lui, Bogdan și Dara.

„Am niște rafturi cu diplome, premii. Le-or arunca copiii mei, ce să facă? Răsplata prin insigne este insignifiantă.Mi-am crescut copiii să aibă o viață normală, liniștită. Nu îi duc la televizor, nu apar prin reviste, să știi că se poate. I-am învățat să fie oameni buni. Eu cred că bunătatea este singurul lucru cu care poți să răzbați în lumea asta, poți să învingi. Știi, avea un grec, Pitagora, acum niște mii de ani, o vorbă: Decât un car de inteligență, mai bine un dram de noroc.

„Cel mai bun sfat copiilor îl dai prin propriul exemplu. Dacă le arăți tu cum ești, ei te imită. Acum deja devin mari, 14-15 ani, ei te imită. Am încercat să le fac o copliărie liniștită și repet, am încercat să-i facă să fie oameni buni”, a spus prezentatorul tv pentru CANCAN.RO.

Dan Negru: „Copiii mei nu sunt acaparați de televiziune, dar când vin Dorian Popa și Selly la noi acasă…”

Dan Negru este de părere că societatea actuală nu mai crează modele demne de urmat

(VEZI ȘI: Ultimul mesaj pe care Silviu Prigoană i l-a trimis lui Dan Negru. Ce i-a scris pe WhatsApp: „Absolut incredibil de…”)

De-a lungul anilor, Dan Negru s-a aflat la cârma celor mai de succes emisiuni de divertisment și cultură, fiind unul dintre promotorii acestui gen de emisiuni. Întrebat dacă televiziunea din ziua de astăzi crează modele demne de urmat, Dan Negru este de părere că: „Societatea nu mai creează modele, nu doar televiziunea nu mai creează modele. În medicină o să vezi că nu mai sunt modelele de dinainte, profesorii nu mai sunt aceeași ca înainte. Societatea vrea o aplatizare, toți să fim uniformi, să nu aibă unul aripi mai mult decât altul, asta este treaba societății, iar televiziunea merge în urma societății. Se va repara, o să își dea până la urmă seama lumea că treaba nu merge fără o locomotivă, fără un model și se va întoarce lumea la modele”

În plus, copiii prezentatorului tv nu se uită des la televizor, însă au câteva persoane publice pe care le apreciază: „Copiii mei nu sunt foarte acaparați de televiziune. Eu am prieteni din lumea asta, din televiziune, ei nu îi cunosc. Dar de multe ori mai vin pe la noi acasă Dorian Popa sau Selly. Atunci când vin ei, cei mici sunt și ei în living” , a mai declarat prezentatorul tv.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.