Dan Diaconescu, dezvăluiri uluitoare despre ”dosarul gemenelor”: ”Ne-a spus să declarăm, că altfel ne bagă la pușcărie”

Publicat: 22/10/2024 | 23:29

Dan Diaconescu se confruntă cu un proces destul de complicat, asta pentru că este acuzat de comiterea unor infracțiuni grave. Chiar dacă acest caz părea să progreseze, evoluția sa a fost îngreunată recent de schimbarea declarațiilor a trei martori cheie.

Potrivit procurorilor, martorii și-au modificat declarațiile inițiale, inteționând să obstrucționeze procesul de tragere la răspundere a lui Dan Diaconescu. Unul dintre acești martori, Teodor-Nicolae Manolescu, patronul magazinului unde erau angajate cele două tinere implicate, a oferit mărturii care au captat atenția publicului.

Dan Diaconescu a povestit cu Teodor-Nicolae Manolescu, grav bolnav, a declarat în instanță că a fost presat să depună mărturie favorabilă fostului prezentator TV, asta în schimbul unei eventuale eliberări condiționate din închisoare.

„Săptămâna trecută au venit cele două tinere, care acum au 19 ani. Și a venit, de asemenea, patronul lor. Ele lucrau într-un magazin. A venit proprietarul acestui magazin și cu cele două tinere. Înainte, la alte termene, veniseră alți martori pe care presa nu i-a mai luat în calcul (…) Intră în sală domnul Manolescu Teodor, un domn respectabil, grav bolnav, în stare avansată. Mă rog… să îi dea Dumnezeu sănătate! Omul ăsta spune «Eu nu mai am nimic de pierdut» – era cu mâna pe Biblie – «Vreau să spun adevărul» și începe o poveste halucinantă. (…) Tot ce a spus domnul Manolescu se confirmă. Domnul Manolescu spune așa: «Eram în pușcărie la Baia Mare și vine SRI-stul „Domnul Manolescu, trebuie să mergeți la Constanța să dați o declarație, să îl ajutăm pe domnul Dan. Oameni de la București grei, mari, au zis să îl ajutăm. O să vă ajutăm la eliberarea condiționată»”, a mărturisit Dan Diaconescu, la Marius Tucă Show.

Citește și: Dan Diaconescu relansează OTV! Cum vrea să rivalizeze cu CNN + dezvăluiri despre Elodia

Ce au spus cele două foste angajate

După declarațiile făcute de Teodor-Nicolae Manolescu, în sala de judecată au apărut și cele două foste angajate ale acestuia. Ele au afirmat că, în momentul anchetei, ar fi fost amenințate de polițiști pentru a semna declarații false, care să le incrimineze ca fiind prostituate, totul pentru a evita alte acuzații.

„După Manolescu au intrat în sală cele două foste angajate ale sale, care au spus: «Pe noi ne-a luat de acasă domnul polițist, ne-a bătut, ne-a spus să declarăm cutare, că altfel ne bagă la pușcărie, că altfel o să ne facă dosar de șantaj». Una dintre ele fusese bătută cu doi – trei ani înainte de un alt polițist și avea un complex din ăsta… Când vedea un om îmbrăcat în uniformă, începea să plângă. Și le-a spus: «Vreți să nu fiți inculpate în alte dosare de șantaj? Declarați că sunteți prostituate». Că o prostituată obraznică nu poate fi inclupată pentru șantaj, nu mai poate fi acuzată în alte dosare. Și atunci fetele au zis «Bine, nene». Dar chiar și așa nu au avut avocat, nu au avut părinții de față, li s-a povestit că se filmează această declarație, nu s-a filmat. Nu exista nimic. Și acum fetele s-au dus în instanță și au spus că ele nu au scris declarațiile alea”, a mai spus Dan Diaconescu.

Cele două tinere au susținut că nu au avut nici avocat, nici părinți prezenți în timpul declarațiilor și li s-a spus că vor fi filmate, dar acest lucru nu s-a întâmplat. În prezent, ele au afirmat că nu au scris declarațiile respective.

Citește și: Înscenare?! Dan Diaconescu aruncă bomba în dosarul cu minore: ”Secvență de tip deepfake, realizată cu o aplicație chinezească”

This browser does not support the video element.