O echipa de procurori din cadrul Departamentului National Anticoruptie a descins la sediul OTV si la locuinta lui Dan Diaconescu pentru a cauta probe in cadrul dosarului in care Doru Parv este cercetat pentru trafic de influenta.
Sursele judiciare au precizat ca sediul OTV este inchis temporar pe timpul derularii perchezitiilor, astfel ca nimeni nu este lasat sa iasa, iar cei care vor sa intre o pot face doar pe baza de legitimatie, conform Mediafax.
Catalin-Daniel Fenechiu, avocatul lui Dan Diaconescu, a confirmat ca se deruleaza perchezitii la sediul OTV si a mai adaugat ca patronul postului este la mare iar la locuinta acestuia se afla doar soacra lui si menajera, precum si alti avocati ai lui.
Patronul postului OTV, Dan Diaconescu, a fost audiat, in 19 februarie, la DNA ca martor intr-un dosar in care primarul unei comune aradene l-a denuntat pe Doru Parv ca i-ar fi cerut peste 100.000 de euro pentru a nu divulga la OTV imagini compromitatoare la adresa sa.
Anchetatorii au cautat mai multe casete video ce ar constitui probe materiale in dosarul lui Doru Parv, care a participat la mai multe emisiuni la postul de televiziune OTV. Pe toata perioada perchezitiilor, sediul OTV a fost inchis, conform Realitatea.
„Astept sa fiu arestat”
Dan Diaconescu este consternat de actiunea DNA si afirma ca nu a mai intalnit o asemenea situatie sa ii fie sparta usa casei. Aflat in vacanta peste hotare, Diaconescu a declarat ca se va urca in avion si va ajunge in tara in maxim doua ore. Patronul OTV se considera o victima si marturiseste ca se asteapta sa fie arestat pentru ca orice este posibil.
„N-am mai auzit asa ceva, sa-ti sparga usa, in conditiile in care nu exista un dosar si nu esti invinuit de nimic. Nici avocatii mei n-au mai auzit asa ceva. Eu sunt in strainatate, ma urc acum in avionul meu si, in doua ore, voi fi in tara. Sper sa nu mi-l confiste si pe asta, cand ajung. Sau poate ma aresteaza. Orice e posibil la noi. Nu m-ar mira sa-mi faca si perchezitie la bord”., a spus Dan Diaconescu, conform Gandul.
Dan Diaconescu, pus oficial sub invinuire pentru santaj si amenintare!
Dan Diaconescu: „Ma asteptam sa fie o farsa a lui Gabriel Fatu, dar, de fapt, o cautau pe Elodia!”
SENZATIONAL! Dan Diaconescu vrea sa fie presedintele Romaniei!
Doru Parv, adus de la Arad la Bucuresti pentru confruntarea cu Dan Diaconescu!