În urmă cu ceva timp, vedeta Kanal D, Dan Cruceru, a fost infectat cu noul coronavirus. Prezentatorul Survivor România a reușit să depășească acele momente critice, iar acum este sănătos, în afara oricărui pericol.
Deși a trecut prin clipe grele, Dan Cruceru și-a revenit și a vorbit deschis despre ce înseamnă să te confrunți cu noul coronavirus. Acesta a explicat că pe lângă simptomele în sine ale virusului, după ce s-a vindecat, a trebuit să înfrunte și teama și preconcepțiile oamenilor. (CITEȘTE ȘI: DAN CRUCERU, PREZENTATORUL SURVIVOR ROMÂNIA, A AVUT CORONAVIRUS. MOMENTE DE PANICĂ: „SIMPTOME CA LA CARTE”)
Vedeta Kanal D a mărturisit că au existat persoane care s-au temut să intre în contact cu el, după ce s-a vindecat. Însă, acesta a mai declarat că îi înțelege pe cei care au avut o astfel de reacție, având în vedere situația descurajatoare în care se află toată lumea.
„Eu sunt un om pozitiv. Nu pozitiv de Covid, ci pozitiv din fire. Eu cred că orice obstacol poate fi depășit, trebuie doar să muncești să găsești soluția. Sunt expansiv, comunicativ, râd mult, nu pun la suflet, iert repede, dau credit oamenilor foarte ușor și tot așa. Așa că și problemele create de Covid le-am tratat la fel, cu zâmbetul pe buze.
Au fost cunoștințe care, deși eram vindecat, au avut o reținere față de mine, dar nu îi pot judeca. E normal să reacționeze așa, e o teamă în sufletul oricui intră în contact cu un bolnav de Covid. Este o situație nouă, în care nu știi cum să te comporți. Îi prefer pe cei care se tem, decât pe inconștienții care nu se protejează deloc.”, a declarat Dan Cruceru, potrivit WOWbiz.ro.
Alături de Dan Cruceru au suferit și cei apropiați lui. Mare parte din familia acestuia a fost infectată cu noul virus. (VEZI ȘI: DAN CRUCERU, PREZENTATORUL SURVIVOR ROMÂNIA, DEZVĂLUIRI INCENDIARE: ”AM AVUT VIRUSUL DENGUE” + ”MI-AM SCHIMBAT PIELEA DE 3 ORI!”)
„Am avut virusul, cu simptome ca la carte. Și aproape toată familia mea a trecut prin această boală. Am fost internați timp de zece zile în spital. Totul în urmă cu mai bine de o lună. Ne-a fost rău, dar acum suntem cu toții foarte bine.
În acea perioadă, nu eram implicat în vreun proiect de televiziune, iar interacțiunile mele, înainte de aflarea diagnosticului, fuseseră doar cu persoane foarte apropiate. Din fericire, nimeni altcineva nu a fost infectat de către noi.”, a declarat vedeta, acum ceva timp.