Dan Cruceru, prezentatorul de la Survivor, a răspuns unor întrebări deloc ușoare pe care jurnaliștii de la DC News i le-au pus. Una dintre ele, ce ar face dacă ar fi președintele României?
Iar răspunsurile au fost prompte, cu mult curaj și la obiect. ”Sunt multe lucruri care nu merg bine, dar care țin de Executiv și de Legislativ. Președintele are atribuții limitate, potrivit Constituției. În fine, totuși, pentru că mi se pare important, prima măsură, cred că ar fi legată de funcționarea instituțiilor statului. De exemplu, în zona de siguranță a populației. Toată presa, toată lumea, cu toții vedem că există interlopi. Doar poliția nu-i vede, ba mai mult stau la masă cu ei! Iar asta mi se pare mult prea mult. Așa că, prin CSAT, aș cere destructurarea unor astfel de rețele și concedierea celor care nu sunt în stare să aplice aceste măsuri”, a spus Dan Cruceru.
Dan Cruceru, prezentatorul emisiunii Survivor, de la Kanal D, a fost infectat cu noul coronavirus (detalii AICI), dar a răzbit. Chiar dacă a avut simptome apăsate ale bolii. Avea să dezvăluie momentele grele prin care a trecut. „Da, am avut Covid. Iar acum simt că pot să vorbesc despre asta pentru că are legătură cu ceva mai mult decât o experiență strict personală. Are legătură cu salvarea altor vieți. Am avut virusul, cu simptome ca la carte. Și aproape toată familia mea a trecut prin această boală. Am fost internați timp de zece zile în spital.
Totul în urmă cu mai bine de o lună. Ne-a fost rău, dar acum suntem cu toții foarte bine. În acea perioadă, nu eram implicat în vreun proiect de televiziune, iar interacțiunile mele, înainte de aflarea diagnosticului, fuseseră doar cu persoane foarte apropiate. Din fericire, nimeni altcineva nu a fost infectat de către noi. Relatarea mea despre experiența bolii mi-aș dori să o limitez la cele deja afirmate. Articolul de astăzi este despre altceva: despre ce putem face noi, cei care depășim îmbolnăvirea pentru cei din jurul nostru”, mărturisea și, în același timp, era propunerea lui Dan Cruceru.