Interpretul de muzică de petrecere Dan Ciotoi s-a răsturnat cu maşina, în timp ce se îndrepta spre litoral. Artistul a ajuns de urgenţă la spital.
UPDATE: Dan Ciotoi a fost internat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Brăila. Starea de sănătate a artistului, care s-a răsturnat cu maşina, este atent supravegheată de medici.
„S-a prezentat cu un politraumatism prin accident rutier şi fiind numeroase plăgi de membre s-a decis să fie internat la Chirurgie Plastică: traumatism cranio-facial, cu CT normal, fără probleme de conştienţă, fără probleme neurologice, fracturi costale prin traumatism toracic. Este ţinut sub supraveghere în sectorul de Terapie Intensivă de la Chirurgie Plastică”, a declarat dr. Alina Neacşu, director medical al Spitalului Judeţean Brăila.
Cunoscutul artist Dan Ciotoi a fost la un pas de moarte! Manelistul s-a răsturnat cu maşina pe un drum din Brăila, în apropiere de localitatea Viziru. Artistul venea dinspre Moldova şi se îndrepta spre Litoral, potrivit obiectivbr.ro.
Ciotoi ar fi încercat să evite gropile din carosabil, dar nu a mai putut stăpâni volanul şi s-a răsturnat într-un şanţ.
Manelistul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale, însă, se pare, starea sa nu este una gravă.
În maşină se mai afla o persoană, care nu a suferit leziuni. Solistul este din judeţul Dâmboviţa şi are 61 de ani.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.