Dan Capatos la Pro Tv, un scenariu imposibil. Vedeta „XNS” a recunoscut că Antena 1 i-a oferit libertatea pe care nu ar fi găsit-o la concurență

Publicat: 30/01/2024 | 14:46
Dezvăluirile lui Dan Capatos despre televiziune

Dan Capatos (50 de ani) a făcut o serie de dezvăluiri legate de lumea televiziunii, în cadrul podcastului moderat de Teo Trandafir (55 de ani). Printre altele, prezentatorul TV a precizat că nu ar fi putut avea libertatea de la Antena 1 la un post concurent. Vezi mai jos, în articol, ce a spus Capatos!

Invitat în cadrul podcastului moderat de Teo Trandafir, „Gând la Gând cu Teo”, Dan Capatos a făcut o serie de mărturisiri legate de viața profesională. Prezentatorul de la Xtra Night Show – fostul Un Show Păcătos – a precizat că nu crede că ar fi putut să facă la Pro TV ceea ce a făcut la Antena 1. Gazda emisiunii XNS, care rulează la Antena Stars, susține că, de-a lungul timpului, au existat persoane care au atribuit cuvinte peiorative show-ului care ține lipiți telespectatorii, seara. Unele persoane au numit show-ul drept „hazna”, „mizerie”, „cloacă” sau „cocină”. Chiar dacă unii telespectatori au avut cuvinte disprețuitoare la adresa emisiunii, prezentatorul TV își făcea cu drag meseria. De altfel, a precizat că nu a simțit niciodată că se află într-o „cocină”.

„A fost numită în toate felurile: mizerie, cloacă, cocină, hazna, mă rog, cum s-a numit ea de către alţii. Eu ştiu că mă duceam cu plăcere şi în continuare fac asta. N-am simţit niciodată că aş fi fost într-una din situaţia asta sau într-una din aşezămintele astea culturale gen troacă, cocină.

M-am simţit foarte bine şi mi-am făcut meseria onest, dar în multe dintre ele încercam, îmi dădeam seama că nu-i ce trebuie, că totuşi reuşeam să am capacitatea asta să îmi dau seama. Realizam în acelaşi timp că e ce trebuie pentru cei de acasă şi încercam să stau cât mai departe”, a povestit Dan Capatos, în cadrul podcastului.

Vezi și DAN CAPATOS, DEZVĂLUIRI CUTREMURĂTOARE DESPRE AVC-UL SUFERIT: ”CÂND M-AM ÎNTORS, MI S-A STRÂMBAT GURA”

Dan Capatos: „Dorm 4 ore pe noapte de 17 ani”

Dan Capatos a dezvăluit că are un program haotic. De 17 ani, prezentatorul TV doarme câteva ore pe noapte. De altfel,  abia reușește să aibă timp pentru alte activități. De asemenea, a explicat cum arată o zi din viața lui, atunci când trebuie să se prezinte la studio. Înainte de a prezenta emisiunea, vedeta de la Antenă reușește să se odihnească două ore. Însă, așa cum a precizat, i-a lipsit activitatea socială din timpul săptămânii.

„Nu sunt zdravăn pentru că n-ai cum să fii zdravăn în meseria asta şi din cauza programului în momentul în care dorm 4 ore pe noapte de 17 ani. Nu ştiu cum este să ieşi seara în oraş.

Da, eu dorm de când am început emisiunea în 2008, dorm în fiecare seară în funcţie de ora de începere, că iniţial a fost 23.45, acum e 21.30 (…), mă ajută că nu mai termin la 01.00, termin la 00.00, dar aceste 32 de sezoane m-au făcut să dorm 4 ore pe noapte şi atunci trebuie să recuperezi cumva în timpul zilei.

De la 18.00 până pe la 20.00 dorm. Înainte îmi permitea să mă culc pe la 20.00 şi să dorm până pe la 22.00, că începea emisiunea la 00.00. Şi chiar dacă am treabă, chiar dacă aş fi vrut să fiu vara la o bere cu băieţii la ora aia, eu nu ştiu cum este să ieşi seara în oraş, zic în timpul săptămânii, de 17 ani nu ştiu cum e”, a mai precizat prezentatorul XNS.

Citește și CE SALARIU DE MIZERIE A AVUT TEO TRANDAFIR LA ACEASTĂ TELEVIZIUNE. ADEVĂRUL A IEȘIT LA SUPRAFAȚĂ DUPĂ ZECI DE ANI

Prezentatorul TV, dezvăluiri din viața profesională: „Nu cred că aş fi putut să fac la Pro TV ce am făcut la Antena 1”

De asemenea, Dan Capatos a mărturisit că nu crede că ar fi putut să facă la Pro TV ceea ce a făcut la Antena 1. Prezentatorul TV s-a destăinuit și a readus în actualitate o situație care a avut loc acum mulți ani în urmă. A făcut referire la perioada când prezenta alături de Mircea N. Stoian.

„Eu nu cred, nu cred în continuare, sunt convins de treaba asta, nu cred că aş fi putut să fac la Pro TV ce am făcut la Antena 1. Nu cred că aş fi avut libertatea asta cunoscând exact cam cum stau lucrurile pe-acolo şi cam cine şi în ce fel încerca să ţină totuşi un content mai curat decât făceam eu. Deci atunci, în perioada aia cu Mircea N. Stoian, deci primele nouă sezoane, nu cred că aş fi putut să le fac pe Pro TV. Repet, dacă noi am avut aproape de punere în practică ideea să aducem o pisică moartă, gândeşte-te că nu puteai să aduci la Sârbu în platou o pisică moartă”, a mai relatat vedeta de la Antenă.