Dan Capatos a anunțat că emisiunea “Extra Night Show” va fi difuzată, în zilele de miercuri și joi, de la orele 00:30, iar în luni și marți programul rămâne cel obișnuit. Prezentatorul TV a precizat că show-ul pe care îl moderează va intra pe Antena 1 imediat după “Asia Express”.
„Vreau să vă spun acum, serios vorbind, pentru că multă lume mă întreabă de ce emisunea noastră se difuzează aşa târziu. Această emisiune, încă de acum 25 de sezoane, când a fost ea creată şi gândită, a fost exact aşa: ca un ultim program al zilei, în grilă, un program tampon, care să se muleze pe programul de prime time, construit ca atare. Subiectele erau construite, la fel şi acum, pentru ca să ţină telespectatorii în faţa televizoarelor până la miezul nopţii.
Vestea bună este că, odată cu debutul show-ului Asia Express, vom reveni, cumva, lunea şi marţea, la orele care ne-au consacrat, 23:15, 23:30. Vestea proastă este că miercurea şi joia vom începe de la 00:30. Asta este creată grila, pentru că repet, emisiunea este, în primul rând făcută pentru a completa grila şi dă prioritate programelor de prime time, aşa cum este şi normal.
Nu am avut niciodată pretenţia să fiu în prime time, nu îmi doresc. Îmi şade bine, aici, unde suntem. Aşadar, vor fi şi zile când vom începe la 00:30, pentru cei care ne întreabă pe toate canalele de comunicaţii şi din respect pentru cei care se uită chiar şi la acea oră, am cerut conducerii să ne prelungească această emisiune până la 01:30, pentru că sunt convins că o să staţi alături de noi. Dacă rezistăm noi, probabil rezistaţi şi dumneavoastră„, a anunţat Dan Capatos.