Dan Bursuc l-a atacat pe Leo de la Kuweit?! Iubita lui a sunat instant la 112! Lumea lăutarilor, zguduită de un nou scandal

Publicat: 23/07/2024 | 07:58

E scandal în lumea cântăreților de muzică de petrecere! De data aceasta, protagoniștii sunt Leo de la Kuweit și Dan Bursuc. Cei doi pare că au multe de împărțit, iar impresarul s-ar fi dus peste artist să îl tragă la răspundere. Însă, în loc a găsit-o pe iubita acestuia, ea fiind chiar o parte din mărul discordiei, și s-a lăsat cu intervenția oamenilor legii. Ce au de împărțit Leo de la Kuweit și Dan Bursuc și cum s-a ajuns la un scandal în toată regula?

În ultima perioadă, Leo de la Kuweit pare să fie protagonistul mai multor scandaluri amoroase. În urmă cu mai bine de un an, artistul și-a anulat nunta pe care o avea programată cu iubita lui, Cristina, chiar dacă femeia abia ce îi dăruise un copil. Plin de datorii, după ce a lipsit de la mai multe evenimente pentru care primise bani în avans, interpretul a făcut un pas important și a reușit să intre în grațiile fiicei lui Dan Bursuc, pe care a cucerit-o. Însă, de aici a început și tot scandalul.

(CITEȘTE ȘI: LEO DE LA KUWEIT L-A TRĂDAT PE DAN BURSUC! A PĂRĂSIT-O PE ”BURSUCIȚĂ”! AVEM DETALII TARI)

Dan Bursuc și Leo de la Kuweit, scandal de proporții

Așa cum spuneam, recent, partenera lui Leo de la Kuweit a sunat disperată la numărul de urgență 112, după ce Dan Bursuc ar fi mers cu scandal la ușa casei în care locuiește alături de manelist. Impresarul îl căuta pe artist pentru a îi bate obrazul că a sedus-o și a abandonat-o pe fiica lui, Adriana. Mai exact, manelistul a părăsit-o pe fata lui Dan Bursuc chiar în pragul nunții și s-a întors la Cristina. Însă, pentru a înțelege exact povestea și sămânța scandalului trebuie să dăm puțin timpul înapoi.

Mai exact, în urmă cu mai bine de un an spuneam că Leo de la Kuweit traversa o perioadă dificilă. Proaspăt separat de cea care i-a dăruit un copil și plin de datorii, bărbatul și-a găsit salvarea în Dan Bursuc. Acesta a cucerit-o pe fiica impresarului și părea că lucrurile merg spre bine pentru el. Cântărețul și fiica lui Dan Bursuc chiar s-au mutat împreună și anunțau că urmează să facă nuntă mare în această toamnă.

Mai mult, viitorul socru a lui Leo de la Kuweit s-a arătat binevoitor și chiar i-ar fi plătit bărbatului datoriile, în valoare de aproximativ 300.000 de euro. Însă, pentru acest lucru, lăutarul s-ar fi angajat să participe la evenimentele mijlocite de impresar, fără să mai lipsească. Ei bine, deși totul părea roz, în scurt timp Leo de la Kuweit ar fi călcat pe bec, potrivit gandul.ro.

Se pare că la scurt timp după ce au semnat contractul, Leo de la Kuweit nu s-ar fi prezentat la evenimentele mijlocite de Dan Bursuc, iar peste asta ar fi părăsit-o și pe fiica impresarului. Iar ca tacâmul să fie complet, lăutarul s-a întors la fosta parteneră, iar cei doi și-au mai dat încă o șansă. Toate acestea i-au pus capac lui Dan Bursuc, care nu a mai rezistat și a mers să îl tragă la răspundere pe cel care trebuia să îi ia fiica de soție.

Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, Dan Bursuc, însoțit de fiica sa și de unul dintre finii săi, s-ar fi deplasat la apartamentul din Popești-Leordeni în care locuiesc acum Cristina și Leo de la Kuweit. Însă, impresarul a găsit-o acasă doar pe partenera artistului. Deși aceasta i-a spus că lăutarul nu este acasă, o discuție aprinsă s-a iscat, iar femeia a ajuns să sune la 112 și să solicite intervenția oamenilor legii. La fața locului s-a deplasat un echipaj de Poliție, însă, Dan Bursuc plecase deja.

(VEZI ȘI: “TĂTICUL MANELIȘTILOR” E GRIJULIU CU GINERELE LUI, LEO DE LA KUWEIT, ÎNAINTE DE NUNTA CU ”BURSUCIȚA”. “NOTA DE PLATĂ”: 600.000 €! TOATE DETALIILE AICI)