Dan Bittman se află încă sub tratament, după operaţia la gât pe care a suferit-o în Viena, la sfârşitul anului trecut.
Sănătatea primează în faţa banilor, iar solistul trupei Holograf nici nu se gândeşte să urce pe scenă până când nu se va recupera complet.
Bittman este însă departe de a se recupera.
„Sunt în convalescenţă. Toate ziarele au scris că mi-am revenit. Adevărul e însă altul: nu mi-am recuperat vocea complet, deci n-am înregistrat nimic”, a spus artistul pentru ziarul Ring.
Întrucât operaţia de la Viena a fost un eşec, au existat speculaţii conform cărora Dan Bittman se gândeşte să le intenteze un proces pentru malpraxis doctorilor de acolo. Cântăreţul spune însă că nu se gândeşte la aşa ceva.
„Nu a fost vorba de vreun proces. Este o problemă a presei care a avansat tot felul de ipoteze. Nu există un proces cu doctorii, nu există absolut nimic! Speculaţiile au pornit de la o declaraţie a mea, când am spus: «Uite ce idee bună mi-a dat presa!». Dar eu n-am întreprins nicio acţiune”, a precizat el.
„Problemele mele de sănătate sunt mai importante decât banii. Nu am ce să vă spun de concerte. Nu ştiu nimic! Nu e cazul să vorbim de concerte. Când mă voi simţi mai bine, cu siguranţă voi anunţa”, a încheiat solistul.
Clara Vacaru