Cântăreţul Dan Bălan a fost desemnat, marţi, la o gală organizată la palatul Kremlin din Moscova, învingător la categoria "cel mai bun interpret" a premiilor ruseşti Music Box.
Fanii au fost cei care au hotărât câştigătorul, iar cu ajutorul lor artistul a reuşit să adune cele mai multe voturi dintre toţi nominalizaţii – Ivan Dorn, Irakli, Timati şi Dima Bilan -, adică dublu faţă de locul al doilea, pe care s-a situat Bilan. Perioada de votare a durat patru luni.
Premiile Music Box, organizate în premieră de postul de radio cu acelaşi nume, sunt, pe piaţa muzicală din Rusia, echivalentul trofeelor MTV.
Pe lângă succesul din Rusia, Dan Bălan este în continuare unul dintre cei mai apreciaţi artişti din România. Cântăreţul a lansat la începutul lunii iulie un videoclip pentru piesa „Lendo Calendo”, cântată împreună cu interpreta Tany Vander şi cu rapperul american Brasco.
G.C.