Dan Alexa și-a dat demisia din funcția de antrenor al clubului Astra Giurgiu: ”Vreau să rup legătura cu toată lumea”
Astra Giurgu a fost „lovită” de două ori. După eșecul suferit în Copou, în fața clubului Poli Iași, scor 0-1, gruparea patronată de Ioan Niculae a rămas fără antrenor. La finalul partidei cu formația pregătită de Mihai Teja, antrenorul Dan Alexa și-a dat demisia.
„Iași este o echipă cu jucători buni. Din păcate suferim din punct de vedere calitativ, jucătorii care trebuie să facă diferența au venit foarte târziu. Este nevoie de jucători, am vorbit cu domnul Nicolae, dânsul a hotărât să facă echipa. din păcate jucătorii pe care noi i-am dorit foarte mult au întârziat să apară.
Nu aș vrea să îl păcălesc pe domnul Nicolae, din păcate echipa e mai modestă decât anul trecut.
Mă gândesc să renunț pentru că obiectivul de câștigarea campionatului e foarte greu de împlinit. Nu știu dacă avem lot de play-off.
O să vorbescu și cu dânsul, nu vreau să îl păcălesc. Îl respect foarte mult, mi-a oferit o șansă. Când am refuzat prima dată, m-a luat încă o dată. Nu este lașitate și el este conștient că avem neoive de întăriri. Îi mulțumesc că a oferit toate condițiile pentru a aduce jucătorii ăștia. Este o decizie pe care am luat-o și cu asta basta”, a spus Dan Alexa.
Dan Alexa a vorbit și despre cum s-a simțit în ultima săptămână.
„Am spus ce am avut de spus, m-a deranjat foarte mult reacția oamenilor care mă cunosc. A lui Gigi Becali, care spune că el este cu frica lui Dumnezeu, este o mare dezamăgire ca și om, aveam altă impresie.
Despre personalitatea mea în vestiar, cine mă cunoaște mă știe că nu se pune nicioadată problema de a mă impune
Nu a fost plăcut, pe Ana am fost supărat, și-a cerut scuze. Vreau o perioadă de liniște, să rup orice fel de legătură cu toată lumea și asta e”.