Dan Alexa, antrenorul principal al formației Dunărea Călărași, s-a arătat total dezamăgit de felul în care elevii săi au evoluat în meciul cu Gaz Metan Mediaș și de faptul că aceștia nu au conștientizat importanța celor trei puncte puse în joc.
Cu trei puncte, Dunărea Călărași ar fi făcut un pas mare spre salvarea de la retrogradare. Așa însă, după această înfrângere cu 1-0, echipa lui Alexa tremură până în ultimul minut al sezonului pentru locul care să-i asigure locul în Liga 1 și în sezonul viitor.
„Am întâlnit o echipă net superioară, care a meritat să câştige. În prima repriză, ei au avut multe situaţii de a marca, au meritat victoria. La noi se vede că nu avem atacanţi. Sunt foarte supărat pe Iancu, pentru acel cartonaş roşu. Pe el voiam să-l schimb, dar a fost eliminat chiar înainte de schimbare. Eu îl felicit pe Edi Iordănescu pentru că a reuşit să-şi câştige toate meciurile cu echipele de la retrogradare şi merită să fie acolo sus. Nu meritam absolut nimic azi. Cel mai bun lucru e că n-am pierdut la două goluri diferenţă. Suntem o echipă care s-a chinuit mult sezonul ăsta, iar locul este meritat”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al formației Dunărea Călărași.
După acest rezultat, Dunărea Călărași a rămas pe locul 6 cu 25 de puncte însă poate fi egalată sau depășită în clasament de FC Hermannstadt în cazul în care sibienii vor obține un rezultat pozitiv la Voluntari cu echipa lui Cristiano Bergodi.
Ultimele două partide ale penultimei etape a play-out-ului vor avea loc astăzi. Este vorba de duelurile FC Voluntari- FC Hermannstadt și FC Botoșani- Dinamo, meciuri care vor avea loc de la orele 18:00 respectiv 21:00 și vor fi transmise în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.