Dan Alexa: „E o performanță excepțională!”
Dan Alexa, antrenorul formației Dunărea Călărași, a declarat la finalul partidei pe care elevii săi au câștigat-o cu 2-1 în Cupa României cu FCSB că formația sa a intrat în istorie.
„Trebuia să profităm de acest moment. A fost primul meci în nocturnă la Călărași, contra unui adversar redutabil, Steaua. Chiar dacă le-au lipsit jucători importanți, au avut jucători buni în primul 11. Sunt bucuros pentru calificare și pentru că am văzut lumea fericită. Au fost valuri la Călărași și asta nu poate decât să mă mulțumească. Am făcut un joc bun. Pe lângă cele două goluri cred că mai puteam înscrie. Și Steaua a avut șansele ei, dar cred că e o calificare meritată. I-a supramotivat faptul că s-a jucat cu casa închisă. Nu pot să zic un jucător care a jucat slab în acest meci. Și cei care au intrat au făcut-o foarte bine. Am pus probleme mari Stelei, ne-am organizat bine. Am avut și șansă la cele câteva ocazii ale Stelei, dar cred că nimeni nu are vreun dubiu că meritam victoria. E o performanță excepțională. Dunărea a mai jucat un sfert de finală acum 30 de ani, sper să depășim acea performanță. Ce s-a întâmplat în seara asta va rămâne în istoria acestui județ”, a declarat Dan Alexa.
FCSB este la al treilea său eşec în ultimele patru partide în campionat şi Cupa României.
Pentru FCSB urmează un meci extrem de important în Liga I pe teren propriu cu cei de la Astra Giurgiu. De partea cealaltă, Dunărea va juca pe teren propriu cu Viitorul Constanța.