Selețcionerul Croației, a declarat înaintea duelului de duminică din ultimul act al competiției, că tot ce a reușit în carieră a reușit datorită seriozității și muncii. Dalic a spus că și el și-ar dori să antreneze echipe mari ca Barca sau Real, și s-a arătat convins că dacă ar avea pe mână asemenea giganți ar câștiga multe trofee.
„Pe parcursul carierei mele, al vieţii mele, am ales mereu calea cea mai dificilă. Am plecat în străinătate cum am găsit de lucru. În Europa nu suntem respectaţi, chiar dacă antrenorii croaţi au reuşit. În Europa, vreţi nume mari… Am început la un club mic, spunându-le: ‘Nume mare, bani mulţi, greşeală mare’. Am început de jos şi mi-am făcut un nume, am antrenat la unele dintre cele mai mari cluburi din Asia. Am crezut în mine şi când am fost chemat la naţională nu am stat pe gânduri. Însă nimic nu mi-a venit pe tavă, nu ca în Europa, unde unii au joburi la cluburi mari pentru că au fost jucători mari. Croaţia are antrenori mari: Niko Kovac, Slaven Bilic… Eu obişnuiesc să spun: Daţi-mi Real Madrid sau Barcelona şi voi câştiga trofee”, a declarat Zlatko Dalic, selecţionerul Croației.
Selecționata Croației s-a calificat în finala Mondialului după ce aeliminat în semifinale Anglia. Englezii au deschis scorul în minutul 5 prin Trippier dintr-o lovitură liberă. Croaţia a egalat în minutul 68, când Perisic a marcat din centrarea lui Vrsaljko, pentru ca în minutul 109, Perisic să se înalţe în careu, să trimită către Mandzukic, care a tras în poartă pe lângă Pickford.
Reprezentativa Franţei va evolua contra selecţionatei Croaţiei, duminică, în finala Cupei Mondiale, de la Moscova. Meciul este programat pe Stadionul „Lujniki”, de la ora 18:00.
Sâmbătă, de la ora 17:00, la Sankt Petersburg, în finala mică, Belgia şi Anglia vor lupta pentru locul 3.