Vestea morţii Daliei Duca, tânăra de 24 de ani împuşcată în cap de fostul ei iubit, a şocat o ţară întreagă. Dalia Duca a fost răpită de fostul iubit, care l-a împuşcat şi pe bărbatul cu care ieşise din locuinţă. Acesta a scăpat cu viaţă, dar pe Dalia a împuşcat-o în cap şi a lăsat-o în maşină. Adrian Hladii a sărit de la etajul patru al locuinţei când a fost încolţit de mascaţi şi a murit la scurt timp.
Dalia Duca a fost înmormântată în prezenţa a 500 de persoane (DETALII AICI). La scurt timp după înmormântare, familia i-a modificat contul de Facebook Daliei Duca, transformându-l într-o pagină de comemorare a tinerei ucise de Adrian Hladii. Deşi nu se mai poate comenta, au rămas online suficiente postări ale tinerei. Una dintre acestea le-a dat însă multora de bănuit, fiindcă Dalia pare să fi presimţit că se află într-un mare pericol.
Cu doar două săptămâni înainte de a fi asasinată de Adrian Hladii, Dalia a postat o melodie cântată de rapperul Young Thug, cu titlul „Safe” („În siguranţă”), iar în textul acesteia se repetă obsesiv versurile: „Cheltui mai mulţi bani decât am, doar pentru a fi în siguranţă şi a ajunge cu bine acasă”. Nu doar pe acesta l-a ascultat obsesiv tânăra, fiindcă la loc de cinste pe pagina ei se află nimeni altul decât Cheloo, juratul iUmor şi rapper atât în trupa Paraziţii, cât şi în proiectele solo. Dalia îi iubea muzica şi punea mereu pe repeat piesele acestuia.