În luna aprilie, Dragoș Pătraru a anunțat faptul că a retras emisiunea Starea Nației de la Prima TV. De atunci, producția s-a mutat pe Youtube, unde poate fi urmărită de abonați. Cei care vor să vadă conținutul, dar și să interacționeze cu prezentatorul, trebuie să plătească o taxă lunară.
Cei care vor să vadă Starea Nației și să interacționeze cu Dragoș Pătraru trebuie să plătească o taxă de 9,99 lei în fiecare lună. Pe data de 22 mai, la ora 19:00, de exemplu, prezentatorul emisiunii organizează o sesiune de Q&A (dialog de tipul întrebare-răspuns) cu abonații plătitori, pe Youtube.
Starea Nației este o emisiune cu o vechime de peste un deceniu. Inițial, postul care a găzduit producția a fost România TV, timp de un an. Ulterior, s-a mutat la TVR, în perioada 2014-2016, apoi la Digi 24, pentru un an. Revenirea la TVR s-a produs în anul 2017, de asemenea pentru an. Într-un final, Dragoș Pătraru a semnat cu Prima TV, unde a găzduit emisiunea timp de 5 ani. Contractul a fost întrerupt în luna aprilie. Conform spuselor prezentatorului, cauza a fost neplata facturilor de către postul de televiziune.
„Dincolo de frecuşurile inerente, inclusiv editoriale, care-s normale, mai ales în cazul unei emisiuni care-şi ia toată libertatea posibilă şi uneori chiar mai mult decât atât, am decis să scoatem emisiunea de la TV”, spunea Dragoş Pătraru pe Youtube.
Pentru a aniversa primul deceniu al producției sale mediatice, prezentatorul emisiunii a pornit o ediție specială, în care a punctat, într-o notă poetică, munca sa, supunând:
„Zece ani. Zece ani de răcit gura de pomană, cum s-ar spune. Mă gândeam şi mă tot gândeam care e principala chestie, aşa, cu care am rămas, din acest deceniu?
Zece ani cu un turnător ca Băsescu, un misogin, un mitocan, un individ de-o răutate pe care doar setea de tărie i-o egala. Şi după aia, ne-am luat-o cu Iohannis. De două ori! România educată! Ghinion!
Zece ani cu arogantul de Ponta. Cu şmecheraşul de Dragnea, cu Ciordache, cu Nicolicea, cu toţi baronii PSD care au ţinut ţara asta pe loc ca să se îmbogăţească ei, cu toate bălăriile politice.
Zece ani de anticorupţie, cu procurori care furau practic afaceri de la unii şi le dădeau la alţii, cu un SRI care stabilea cine trebuie anchetat şi cine nu, care îi asculta pe toţi şi apoi se folosea de înregistrări ca să facă bani şi ca să îşi sporească influenţa”, a spus Dragoș Pătraru.
(CITEȘTE ȘI: Dragoș Pătraru a făcut anunțul mult așteptat: „Starea Nației este de astăzi…”. Unde se poate vedea emisiunea)