Dacia Spring devine mai scumpă cu până la 38%. Lista selectă e completată de Tesla
Europa intenționează să stopeze asaltul comercial al Beijingului pe continent. Autoritățile de la Bruxelles au anunțat taxe suplimentare pentru autoturismele electrice produse în China. Asta va duce la scumpirea unor modele foarte populare la noi în țară.
Potrivit noilor decizii luate de Comisia Europeană, autoturismele produse în China vor înregistra o scumpire de până la 38%. În prezent, sunt vizate soar trei mărci de automobile: MG, Lynk şi Byd. Oficialii de la Bruxelles susțin că producătorii chinezi beneficiază de subvenții prea mari din partea statului.
„Motivul este concurenţa acerbă din partea brandurilor chinezeşti pentru modelele europene sau japoneze, modelele cu branduri consacrate la noi. Pentru că au preţuri cu 10-20% mai mici şi atunci cele europene au de suferit. Aceste taxe urmează să fie introduse doar pentru modelele electrice”, a mărturisit Lucian, expert auto, potrivit observatorenews.ro.
Pe teritoriul Uniunii Europene, cota de piaţă a crescut la 8% şi s-ar putea dubla până în anul 2025. Afectate ar putea fi și mărcile de mașini care nu sunt chinezești, dar sunt fabricate pe teritoriul Chinei.
„Se vorbeşte despre toate maşinile produse în China. Aici intră şi Dacia, intră şi Tesla. Sunt mai ieftine, acesta este şi principalul motiv. Ideea de a avea produse mai ieftine, dar nu datorită unor subvenţii sau intervenţii din partea statului”, a spus Ciprian Cherciu, un alt expert auto, conform sursei citate.
Mai mulți producători, printre care BMW sau Renault, care au fabrici în China, vor fi taxați pentru mașinile pe care le comercializează pe teritoriul Europei.
Preţurile mașinilor electrice vândute în Europa ar putea exploda
„Poziţia noastră a fost clară că industria automobilelor din Germania nu este în favoarea tarifelor, deoarece nu credem că tarifele sunt o metodă bună de a rezolva acest conflict. Folosiţi acele tarife şi s-ar putea să fie începutul unui conflict economic. Un lucru e sigur. Un conflict economic produce doar pierzători în ambele tabere. Nu sunt niciodată câştigători într-un conflict economic”, a transmis Simon Schutz, de la German Association of Automotive Industry.
„Nu cred că a contat pentru mine unde este fabricată, ci mai degrabă din perspectiva facilităţilor pe care le oferă. Raportându-ma la preţ-calitate, din opinia mea este cea mai bună maşină de pe piaţă din categoria ei este cea mai ieftină. Nu mă avantajează orice scumpire sau orice taxă suplimentară”, a mărturisit Vişinel, care în viața de zi cu zi conduce o mașină electrică, potrivit sursei citate anterior.
Dacia Spring este cel mai accesibil autoturism electric de pe teritoriul Europei
Modelul crossover Dacia Spring este fabricat în provincia Hubei din China. Este cea mai populară mașină electrică în România, cu un total de peste 17.000 de înmatriculări, adică aproape 40% din totalul parcului auto electrificat din țară. Pe locurile doi şi trei se situează, în continuare, Tesla Model 3 şi Tesla Model Y.
Citește și: ÎN CE CONDIȚII PERMISUL ROMÂNESC NU MAI ESTE VALABIL PE DRUMURILE DIN GERMANIA. CE SPUNE LEGISLAȚIA GERMANĂ