Dacia Duster, lansata oficial
FORTOASA”. Dacia Duster are o caroserie „musculoasa” si un motor de 105 cai-putere Dacia lanseaza astazi la Salonul de la Geneva primul sau crossover, denumit Duster. Acesta este si primul sau concept-car, proiectat sa depaseasca „treapta” de masina low cost. Arpad Dobre Producatorul auto Dacia Renault prezinta astazi in premiera, la Salonul Auto de la Geneva, noul concept, Duster. Acesta, incadrat la categoria crossover, are un design prin care romano-francezii de la Colibasi vor sa pozitioneze Dacia dincolo de segmentul low cost, cu care ne-a obisnuit decenii la rand. Printre „ciudateniile” lui Duster se numara si faptul ca pe partea stanga exista o singura usa, iar pe partea dreapta a masinii sunt doua usi, cu deschidere opusa. O alta „bizarerie” o reprezinta posibilitatea plierii scaunului pasagerului din dreapta sub cel al soferului. Cat priveste detaliile tehnice, Duster are 4,25 metri lungime, 1,49 metri inaltime, ampatament de 2,8 metri si un portbagaj de circa 470 de litri. Sub capota acestui crossover va „dudui” un motor dci de 105 cai- putere, cu un consum de 5,3 litri la 100 de km si emisii de carbon de 139 g/km. „