HOTARAT. Rada vrea sa sparga ghinionul si sa obtina prima victorie ca „principal” in fata „dusmanului” din „Stefan cel Mare” Tehnicianul „alb-visiniilor” va apela la orgoliul fotbalistilor sai pentru partida cu trupa din „Stefan cel Mare” si le va cere sa spele rusinea din ultimele meciuri. Razvan Scarlat Giulestenii sunt convinsi ca numai o victorie, astazi, in fata lui Dinamo ii poate reabilita in fata suporterilor. Si, pentru acest lucru, Marian Rada va lasa inaintea partidei obisnuitele indicatii tactice si va apela la orgoliul fotbalistilor sai. „Ce o sa le spun inaintea partidei? Sa joace pentru numele clubului. Sa realizeze ca daca vor cuceri trofeul vor intra in analele clubului, iar numele lor va fi inscris in istoria Rapidului. In caz contrar, daca nici macar Cupa Romaniei nu o vor castiga, inseamna ca au trecut degeaba prin Giulesti. Sper ca le voi atinge orgoliul cu aceste cuvinte”, a spus tehnicianul formatiei de sub Podul Grant pentru CANCAN. Altfel, directorul tehnic Nicolae Manea a precizat ca, in partida cu „cainii”, Rapid nu va mai accepta sa evolueze in roz, ca in partida de campionat, ci numai in culorile clubului.