Dacă locuiești la bloc, te poți trezi cu o amendă de 12.000 de lei! Ce nu trebuie să faci, sub nicio formă!

Publicat: 04/03/2024 | 17:03
Cum pot locatarii să primească amenzi dure? / sursă foto: colaj Pixabay

Există câteva acțiuni care, odată înfăptuite de locatari, ar putea să se trezească cu amenzi usturătoare. În acest sens, dacă locuiești la bloc, ai putea să primești o amendă de până la 12.000 de lei, dacă încalci limita decenței. Iată mai jos, în articol, ce nu ar trebui să faci deloc, atunci când locuiești într-un condominiu.

Nu mai este un secret faptul că liniștea la bloc ar trebui menținută, cel puțin între intervalele menționate de fiecare complex, dar și cele stipulate prin lege. În acest sens, sunt specificate în cadrul Legii 61/1991 care sunt faptele pentru care locatarii pot fi sancționați, dacă vor încălca normele de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Printre acestea se numără „tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”. Iar un asemenea comportament ar putea atrage, categoric, sancțiuni pe măsură.

Citește și CUM SE CIRCULĂ ÎN SENSUL GIRATORIU DIN 2024. REGULĂ NOUĂ PENTRU ȘOFERII DIN ROMÂNIA

Amendă de până la 12.000 de lei pentru cei care fac zgomote puternice în bloc

Locatarii care fac gălăgie se pot trezi cu amenzi usturătoare. În acest sens, o amendă se situează între 6.000 și 12.000 de lei (în cazul celor care recidivează), dacă locatarii ascultă muzică la maximum, țip, vorbesc mult prea tare. Totodată, sunt aplicate amenzi de până la 10.000 de lei și în cazul celor care utilizează aparate care produc zgomot foarte mare.

De asemenea, cei care nu vor respecta programul de liniște pe parcurul prânzului sau nopții vor fi amendați. Amenda poate să ajungă și la 2.000 de lei. În cazul celor care recidivează, pot primi o amendă de până la 6.000 de lei. Legea arată că există posibilitatea ca locatarul „petrecăreț”, care nu respectă orele de liniște și recidivează, poate fi pus în situația de presta activități în folosul comunității (100 – 150 de ore). Sancțiunile vor crește, iar modificările legislative vor fi supuse votului în plenul Senatului.

Vezi și AI MAȘINĂ DE SPĂLAT RUFE? POȚI SĂ ÎȚI IEI AMENDĂ PENTRU CĂ NU ȘTII CUM SĂ O FOLOSEȘTI

Ore de liniște la bloc – ce arată legea?

Cât despre orele de liniște, informațiile se regăsesc chiar și pe site-ul oficial al Poliției Române. În acest sens, vă redăm informațiile care apar pe site, la secțiunea care prezintă cele mai frecvente întrebări.  Orele de liniște sunt: 22:00 – 08:00 și 13:00 – 14:00.

„Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii și liniștii publice incriminează:

– tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;

– tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora;

– organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social”, se arată pe site-ul Poliției Române.

Citește și POLIŢA RCA SE VA MODIFICA DIN NOU! SCHIMBAREA PE CARE O AŞTEPTAU TOŢI ŞOFERII

Sursă foto: colaj Pixabay