Cuza s-a accidentat seara trecută la „Asia Express” în timpul unei probe. Acesta a fost la un pas să își luxeze piciorul, după ce s-a grăbit și nu a călcat atent pe una dintre trepte.
„Asia Express”, ediția ”Drumul Împăraților”, este o competiție solicitantă atât pentru concurenți, cât și pentru întreaga producție. Echipele se luptă pe traseu pentru a ajunge în Finală și pentru a putea avea șansa de a câștiga premiul în valoare de 30.000 de euro. De-a lungul competiției, concurenții întâmpină dificultăți din multe puncte de vedere, de la hrană, cazare, până la efectuarea anumitor probe.
Însă, neatenția costă! Concurenții trebuie să efectueze probele cu grijă, pentru a nu se accidenta. În cazul unei accidentări grave, aceștia ar putea fi în situația de a nu mai continua cursa. Seara trecută, Cuza a fost la un pas să își luxeze piciorul, după ce nu a călcat atent pe una dintre trepte. Grăbit să ducă proba mai repede la capăt, membrul ”Noaptea Târziu” s-a lovit.
„Eu fiind în panica aia să mă uit stânga-dreapta, poate e vreun indicator cu atelier și era o treaptă cam la jumătate de metru înălțime și am uitat și am sărit și mi-am făcut piciorul așa (n.r. l-a sucit). Efectiv m-a lovit o durere… Simțeam că nu mai pot de durere și eram… frate dacă mi-am rupt piciorul și nu mai pot să continui, am pus-o! Am simțit că pot să calc pe el și m-am gândit că sunt două mari variante, ori l-am rupt și nu mai simt de la adrenalină, ori nu l-am rupt și asta e de bine”, a povestit Cuza la Antena 1. Din fericire, concurentul de la ”Asia Express” este bine și a putut să își continue cursa seara trecută, alături de Emi.
Sursă foto: capturi video Youtube