Cutremurător! Ce a postat omul de afaceri care a plonjat cu maşina într-un lac din Arad înainte să se omoare: „Adio…”
,,Dacă într-o zi viteza o să mă omoare, nu plânge pentru că eu zâmbeam”, acesta este motto-ul pe care Adrian Beuca, bărbatul care a plonjat cu maşina în apele lacului Ghioroc, îl avea postat la coperta profilului său de Facebook. Este un citat al regretatului actor Paul Walker, care a murit într-un accident de maşină, în 2013. Şofer pe autotren, Adi era un împătimit al vitezei.O altă coincidenţă stranie este faptul că maşina în care a murit Adrian Beuca avea aceeaşi culoare ca imaginea de la coperta paginii sale de Facebook.
De asemenea, în urmă cu două luni, Adrian Beuca îşi anunţa prietenii că renunţă la Facebook, printr-un mesaj scurt: „Adio Facebook”.
Potrivit ISU Arad, cadavrul lui Adrian Beuca a fost găsit la o adâncime de 13 metri şi la aproximativ 5 metri de locul unde a fost descoperită maşina. Bărbatul de 42 de ani nu a avut nicio şansă pentru că apa are o temperatură de 3 grade Celsius. Bărbatul dat dispărut ar fi recurs la acest gest, spun surse apropiate familiei, din cauza unor certuri cu soţia. De altfel, aceleaşi surse susţin că Adrian şi-ar fi premeditat gestul, iar curaj ar fi putut să îşi facă consumând alcool, dacă ţinem cont că în maşină au fost găsite mai multe sticle goale de băutură.