Cutremurător. Căminul de bătrâni din Vâlcea îşi închide porţile din cauza coronavirusului! Bătrânii sunt trimişi acasă
Primăria Râmnicu Vâlcea a luat decizia de a închide preventiv căminul de bătrâni din Ostroveni, pentru a evita o posibilă infectare în acest spaţiu. 72 de bătrâni vor fi trimişi acasă din cămin.
„Este o decizie nefericită pe care o luam, dar este cea mai buna prevenție pentru seniori. Nu putem risca, nu știm cu cine intră în contact personalul care lucrează la acest cămin. Am discutat cu aparținătorii pentru aceasta perioadă, au înțeles majoritatea că este spre binele părinților si bunicilor. Sunt însă și 4 cazuri unde nu pot fi duși, nu-i vom arunca în stradă, îi vom ține, cu mare risc, dar vom suplimenta măsurile de siguranță”, a precizat edilul Mircia Gutau.
Decizia închiderii căminului pentru persoane vârstnice, aflat în subordinea Primăriei Râmnicu Vâlcea, a fost luată în Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă. Autorităţile locale spun că persoanele aflate în cămin, cu o medie de vârtă de 85 de ani, ar putea fi în pericol de îmbolnăvire în cămin. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Râmnicu Vâlcea, o parte din personalul căminului va intra în şomaj tehnic, restul va rămâne să îngrijească persoanele care nu au unde pleca.
”Îi vor condamna la moarte sigură”
Căminul are 80 de locuri disponibile, iar persoanele care sunt îngrijite aici plătesc aproximativ 2 mii de lei lunar. Potrivit autorităţilor locale din Vâlcea, oamenii îşi pot lăsa lucrurile în camere şi se pot întoarce în cămin după ce trece epidemia de coronavirus. Oamenii sunt revoltaţi.
„Ieri, toţi aparţinătorii persoanelor vârstnice de la caminul de bătrani din Râmnicu Vâlcea au fost contactataţi pentru a veni şi a îşi lua bunicii/părinţii de acolo. Se doreşte ABUZIV închiderea acestui camin deoarece vor sa se spele pe mâini în aceste vremuri grele. Actuala conducere a Căminului de bătrâni nu vrea să fie trasă la răspundere de neputinţa personală în a manageria o astfel de instituţie pe timp de pandemie şi a decis să o închidă. Peste tot la ştiri, guvernul și medicii ne spun să stăm în casă, iar actuala conducere a Caminului de bătrâni doreste să-l inchidă. Fără a-i interesa unde se vor duce aceşti bătrâni, cine va avea grijă de ei, pe scurt îi vor condamna la moarte sigură. Majoritatea bătrânilor de sunt acolo în prezent sunt dependenţi de medicamente, au diverse boli (diabet, inimă, etc.). Oficial toată lumea ne transmite să ne protejăm bătrânii însă cei de la căminul de bătrâni prin această decizie îi condamnă la moarte. Ţin să menţionez că acest cămin de bătrâni nu este unul privat, ci este subordonat Consiliului Vâlcea”, a spus, Flavius Ionescu.
(VEZI ȘI AICI: PROBLEME PENTRU DOUĂ SPITALE IMPORTANTE DIN CAPITALĂ. 14 DE CADRE MEDICALE, INFECTATE CU NOUL CORONAVIRUS)